Imperativ

FMP și PMP la Olt -suntem vânduți!

Revin la PMP Olt. Chiar dacă, oficial, nu există. Există însă Fundația, ignorată, domnule președinte, Marian Preda, de toată lumea! Inclusiv și mai ales de președintele ei, singura titulatură oficială, validată legal, Marian Vasile. Alesul dvs.-al fundației, un organism legislativ consfințit, alesul CUI la PMP Olt?! Deocamdată un organism politic ne-oficial recunoscut și înregistrat politic. Asta ca să știm unde suntem azi!
Pe președinția auto-intitulată a PMP Olt s-au dat lupte imbecile. Ridicole ! de râsul lumii! Cu multe sfori trase, doi sufleori, fiecare cu „cimpoiul”lui. Ambii PSD! Vă convine,sau nu, acesta-i adevărul!

Sistem piramidal, infect,ordinar,de sfori trase, vopsiri de sedii, meniuri în restaurante, petreceri la țară, răbufniri de țață proastă, fotografii ad-hoc. Complicități locale și centrale,cheltuieli pe promisiuni aiuritoare, întrebări la care nici nu vor să răspundă. Interese , chiar mafii…Altfel, cum?!
Un Marian Vasile, omul  pesedistului Vâlcov, dovedit prin abjectul procedeu al scăpării turmei. Trimiterea casetelor filmate de postul local de televiziune-Vâlcov –tv- la sediul central PMP, cu un Costinel Alecsandrescu , roșu tot, de la cămeșă, la cerul gurii, răcnind, în noiembrie,anul trecut, în fața Prefecturii Olt, la mitingurile PSD anti-Băsescu:”jos, Băsescu , ieși afară, javră ordinară…!” Nici o vorbă atunci despre președintele PDL Olt și primarul Slatinei, senatorul PSD de azi, Darius Vâlcov! Era deja frate de …cruce cu gașca de azi!
„Fidelitatea”lui Alecsandrescu de ieri, l-a costat în prezent. I-a făcut-o prietenul lui, Darius Vâlcov, prin pătlăgica roșie. Lecția dată a fost un alt bip, cu bătaie lungă, după eșuatul case closed al lui Oprescu(asta nu i-a ieșit!), dată camarazilor, care l-au făcut ce e azi! Senator! Cei zece primari și o vice-primăriță, plus ne-talentatul Vișan, găzduiți o noapte(doar unii dintre ei) la ranchul de la Tufeni al lui Alecsandrescu, pot depune mărturie! Se aude că domnul senator fost pedelist ar fi promis „ajutorul”pentru adjudecarea președinției PMP la Olt și lui Alecsandrescu, în timp ce-l sprijinea pe Vasile. Nu mă surprinde!
Mă întreb dacă mister Vișan ar mai sări îmbrăcat în piscină, la pariu, contra 1000 de euro, să dezmintă aceste informații. Ar fi prea mare tupeul, ținând cont de vopselele de la sediul PMP Craiova, cu miros de dansuri populare!
Asta pe de o parte…

Pe de altă parte, nici Marian Vasile nu-i mai popular pro Mișcarea Populară! Trăiască relația între camarazi, Elena Udrea și Darius Vâlcov! Aștept ca doamna ministru să-și asume responsabilitatea in integrum pentru PMP Olt! Evident, nu o va face! Dânsa e de la PDL!!!!
Totul are reversul lui! Cu un președinte cântăreț, de la țară, cât o fi el de primar ales, FMP și PMP la Olt, rămâne la fel! De râsul lumii, fără o perspectivă la opoziție, un organism inert, amorf, srl-istul de la Studina, nu-l poate reprezenta, (pentru simplul fapt că nu poate, din motiv de nivel intelectual-politic), pe Traian Băsescu!
Diferențe majore, în foarte multe planuri, cu semnificații extrem de importante. Nu vreau să fiu nicicum, dar întreb: cu un președinte palid, slăbit fizic, epuizat în urma unui transplant de ficat care-i impune repaus și multe restricții, cum e președintele impus de Marian Vasile, la PMP Slatina, ce perspective politice și mai ales,rezultate, poate avea partidul?! Dar cu un Birou Permanent Județean, ținut top-secret de Marian Vasile, de ce oare?!
Nu l-am auzit niciodată,dar niciodată,pe primarul de la Studina(singurul lui merit,alături de susținerea Elenei Udrea pentru președinția PDL) VORBIND DESPRE TRAIAN BĂSESCU! Doar într-o singură frază, care mi-a făcut silă! ”Cu, sau fără, ce zice Traian Băsescu, eu fac ce vreau”!
Îi reamintesc celui ce s-a văzut împărat despre cine vorbește. Despre omul politic, care nu a pierdut nici o bătălie,niciodată! Care nu este șantajabil! Care-și torpilează adversarii când are dreptate! Căruia i se pot reproșa multe, dar nu i se poate spune vreodată că renunță la lucrurile în care crede. Și când crede greșit, și când nu! Nu poate fi controlat! Pentru mine asta e important și asta a contat dintotdeauna.
Ceea ce nu-i cazul lui Marian Vasile! Cine nu vrea să priceapă acum, își va da cu pumnii-n cap mai târziu…Nu foarte târziu!
Nu l-am văzut niciodată pe Traian Băsescu, îngenuncheat de sistem!
Un președinte PMP trebuie să aibă acest curaj! Altfel, să rămânem la Fundație, până creștem mari!
Îmi trimitea cineva un mesaj și-mi spunea că pe PMP Olt  o haită de lupi  s-au sfârtecat între ei pe pradă.  Una dintre ele a luat prada. O șleahtă de cumetrii și fâțe  care vin la ședințe doar din dragoste pentru cel mai iubit naș și fin, afin și mai mult decât amic , în care ceva pute urât și e nesănătos. Îl puteți contrazice,cumva?!
Costinel Alecsandrescu nu era o alternativă la PMP Olt. Nici Marian Vasile nu este! Nu poți conduce partidul lui Băsescu cu oamenii PSD-ului, decât dacă-i accepți pe intrușii lor. Ce s-a întâmplat zilele astea cu PMP ȘI FMP LA OLT, cu Alecsandrescu –Vișan-Stănescu, Vasile-Udrea-Vâlcov,a pus sute de speranțe în paranteze. Au suspendat o democrație doar pentru un singur om și scopuri mai multe. Dacă nici asta nu e imbecilitate, atunci ce e?!
Tovarăși, așa ceva se traduce doar prin grijă pentru sine. Asta nu-i grijă pentru electoratul de dreapta. Electoratul lui Traian Băsescu!
La PMPși FMP Olt, e imperativ necesară o a TREIA CALE! Găsiți-o! Altfel, la Olt suntem vânduți! Să nu ziceți că nu v-am spus!