1-Care sunt cele trei dimensiuni care dau imaginea de ansamblu a unei societăţi sănătoase? Cum stă România din acest punct de vedere?
Dacă ținem cont de studiile sociologilor noștri, am putea menționa trei dimensiuni de referință: economică, politică și demografică. Analizându-le individual pot să opinez că acestea ar fi ideale pentru o societate sănătoasă, dat fiind că ele sunt ombilical legate. Și am să justific: o economie sănătoasă se bazează pe dezvoltare și profit. Însă fără o forță politică realmente capabilă să gestioneze capacitățile de a atrage resursele economice și de a implementa strategiile de dezvoltare , profitul ar fi nul. În ceea ce privește dimensiunea demografică, la o primă analiză este evident faptul că politica și economia își pun accentuat amprenta. Și asta prin prisma migrației tinerilor afectați de condițiile politice și economice din țară . Pe de altă parte însă, nu trebuie ignorat aportul la economia României adus de persoanele plecate la munca în străinătate, evidențiat prin sumele de bani trimise în țară. Ca să nu mai vorbim de experiența emigranților români dobândită, împrumutată dacă vreți din afară, care poate fi aplicată cu succes în domeniul economic și, de ce nu, chiar politic. Eu cred ca România își conturează imaginea unei societăți sănătoase bazată pe aceste domenii. E adevărat, face pași mărunți. Dar siguri.
2-Cum învăţau bunicii noştri?
Sunt bunici și bunici…Bunici pentru care pământul, pâinea de pe masă și nu educația au însemnat motivația supremă de a trăi; bunici pentru care a scrie și a citi erau pulsațiile suficiente ale vieții; bunici pentru care o simplă carte pe care să o buchisească pe îndelete reprezenta satisfacția profundă a copilului care nu avea bani pentru școli înalte; bunici privilegiați ai unor vremuri grele sau bunici multumiți de mediocritatea unei educații limitată. Și au fost și bunici pentru care educația a fost unicul și nobilul scop al vieții lor. Cum învățau? Cu un creion prăpădit, o tăbliță, un capăt de cretă, un caiet ponosit…Dar cu o avidă dorință de cunoaștere. Cu acea motivație pe care încercăm și noi astăzi să o inoculăm copiilor noștri.
3- Sunt profesii care înfloresc în detrimentul altora?
Da. De la o perioadă la alta…de la o generație la alta…Este, dacă vreți, urmarea firească a noi și noi descoperiri, a modernismului, a tehnologiei mereu de ultimă oră, a evoluției societății…Chiar dacă profesiile în sine rămân aceleași, practica lor se modernizează, se tehnologizează, se computerizează…și implicit cerințele de pe piața muncii se pliază, se axează pe “nou”, pe “modern”. De exemplu trăim în vremuri în care computerul face aproape tot ce face creierul uman. Este firesc deci să specializăm tineri în acest domeniu, pentru că, actualmente, piața muncii este majoritar computerizată: sunt afaceri care se pun în mișcare electronic, sunt proiecte care se întocmesc electronic, sunt utilaje care se mânuiesc electronic, până și banalele rețete se eliberează electronic. Este doar un exemplu…
4-Care sunt valorile intrinseci pe care o societate educată ar trebui să le păstreze şi cine ar putea fi promotorii lor? Alte popoare cum fac?
În mod evident performanța unei societăți dezvoltate stă în motivare și satisfacție. Fără aceste valori, dominante și net superioare celor idealiste, concretizate în bani, putere sau prestigiu, o societate nu poate face performanță. Dacă mai adaugăm implicarea și creativitatea profesională, desăvârșim rețeta perfectă a unei societăți educate. Iar responsabilitatea în toată această ecuație aparține, de generații, tinerilor. Dacă nu se cramponează de mediocritate, dacă nu-și solicită la maxim inteligența, creativitatea individuală, dorința de implicare și munca în echipă, societatea sigur va fi catalogată ca fiind una slab dezvoltată. Important nu este cum fac alte popoare, pe ce scală educațională se situează țara “X” sau “Y”, chiar dacă, realist vorbind, am putea învăța multe din experiența și practica altora. Important, după părerea mea, este să ne asumăm propriile noastre valori, să le consumăm, să le aplicăm și să le valorificăm la capacitate maximă. Ca profesor universitar pot să afirm că avem mulți tineri inteligenți, dornici să se formeze și să urmeze o carieră care să-i împlinească din punct de vedere profesional. La fel de importantă este și asigurarea unui mediu adecvat în care fiecare generație să se dezvolte.
5-. Stilul de viaţă orientat mai mult pe consum de internet decât de carte are efecte pe termen lung? Cum putem regăsi un echilibrul între cele două din acest punct de vedere şi de ce ar fi benefic acest lucru?
Fiecare consum, fie că este de internet, fie de carte, are propria sa valoare. Înțelept este să ști cum să le dozezi. Este adevărat că tinerii preferă să-și petreacă timpul în fața calculatorului decât citind o carte, iar în majoritatea cazurilor, preferința se bazează pe comoditate. De ce să piardă timpul parcurgând paginile unei carți, când pot afla deznodământul printr-un singur click ?…De ce să piardă ore scriind un rezumat al unei lecturi, când acesta poate fi găsit cu ușurintă virtual, gata facut ?… Numai că anii vor trece fără ca acești tineri să cunoască plăcerea cititului, să aprofundeze valoarea unui roman de calitate, să aibă satisfacția unei creații literare proprie. Exemple pot fi și în alte domenii. Totuși, nu afirm că internetul nu are propria lui valoare. Dar, repet, trebuie să știi când și pentru ce exact să apelezi la el. Te poate destinde, îți poate completa cunoștințele, îți crează legături, îți oferă timp, ajutor și comoditate dar, folosit în exces, îți fură din personalitate.Un echilibru între consumul de carte și cel de internet îl putem găsi, după părerea mea, doar prin autoeducație și autodisciplină. Învățând să îmbinăm perfect metoda clasică cu cea virtuală ne putem satisface pe deplin nevoia de cunoaștere, de creație, de implicare directă.
6- Dacă în faţa dumneavoastră ar fi acum un tânăr, puţin confuz, dar care ar vrea ca mai târziu să fie profesor, îl convingeţi să vină la catedră?
Dacă susține că mai târziu vrea să fie profesor, nu înseamnă deloc că este confuz. Înseamnă că își vede deja viitorul, un viitor în care el are o carieră de profesor. Ce pot eu să fac în situația dată este să-l modelez, să-i analizez și să-i exploatez potențialul. Când treci, ca și elev, prin ciclul primar, gimnazial, liceal și mai târziu universitar știi cu siguranță că a fi profesor nu înseamnă să stai în spatele unei catedre și să dai note în funcție de cât de bine știe elevul alfabetul. Un profesor trebuie să fie un model pentru elevii săi. Să le inoculeze din cunoștintele lor, să le speculeze aptitudinile, să le accentueze capacitățile, să-i îndrume, să-i direcționeze…să-i învețe să- i învețe. Misiunea mea nu este să-i conving să vină la catedră, ci doar să le fiu model. Tinerii singuri își decid viitorul.
7-Pe ce ați da catedra?!
Pe nimic. Catedra este activitatea mea de suflet, iar a preda este lucrul cel mai plăcut, pe care îl fac cu mult drag. Îmi iubesc studenții și mă bucur de fiecare reușită a lor pentru că știu că un aport, cât de mic, îl am și eu ca profesor al lor. Nu aș renunța, de altfel, la nimic din ceea ce fac acum, doar că mi-am stabilit niște priorități de care țin întotdeauna cont atunci când timpul o impune. De obicei însă știu să îmbin în mod echitabil activitățile care mă solicită.
Interviul cu Emil Albotă într-o altfel de ipostază, cea de dascăl, va continua…