Vă șochează? N-ar trebui. Vă revoltă? E bine. Înseamnă că, încă mai credeți în ceva. Vă întrebați cum de a fost posibil? Simplu. Știrbu și-a încălcat promisiunile. Toate ! Vă sperie? Perfect. Niciodată în acest partid nu ar mai trebui să dați voie să se întâmple așa ceva.
Cartea de ales a lui Ion Moisescu, același cu Moisescu Costel, aflat pe lista PNL Olt pe locul 2 la Camera Deputaților este despre un om pierdut într-un Eu . Nu. Nu e vorba despre propriul EU. Ci despre altul. Al acelui EU care, conducând un sistem de putere alipit de vârful piramidei partidului uită de adevăratele valori liberale. Despre un om investit cu încredere de poporul liberal care l-a trimis să fie bărbat de stat și să facă și altceva pentru oamenii partidului. Altceva în afara re-cocoțării sale pe primul loc în listă. Unul fără insomnii, plin de siguranță. Dar nu despre acest EU vom vorbi azi. Ci despre un altul pe care îl credeam capitulat. Capitulat din orgoliu. Capitulat din lehamite. Capitulat fiindcă nu se mai merita. Poate că pe asta s-a și mizat. Poate că asta a fost de la început. Sunt mulți de poate….
Am văzut un Moisescu descompus, recompus, despicat și explicat. Am vazut un Moisescu pe care îl durea. Rău. Am văzut un Moisescu care nu știu cum a făcut, dar a făcut. Și-a luat cu bună știință în cârcă echipa și a trecut în spatele ei. Nu știu câte șanse are Ion Moisescu să ajungă deputat. Știu însă, chiar dacă el nu o va recunoaște niciodată, că acceptarea locului 2 pe lista Camerei Deputaților este prima sa victorie în fața lui Știrbu. Știu că prin gestul său, de coechipier, Ion Moisescu a făcut primul pas spre o primă victorie sigură în partid. Printr-un DA hotărât, Moisescu l-a învins pe Gigel. L-a trecut pe locul doi în suflul membrilor de partid. „I-a dat-o în bot„, cum se spune, românește. I-a păsat. Nu a zis nu vreau, că trece, că scapă. Asta fac oamenii care nu cred în nimic. Nu respectă nimic.
A avut un curaj încremenitor. În ecuația asta s-a regăsit doar partidul lui. Echipa lui.
Vă surprinde că deschizătorul listei și ideologul partidului nu apare nici măcar mimând a face campanie?! Uitați-vă unde stătea cu fundul pe birou și câte turme de fraierici îi atârnă acum în urmă ca o dâră.
Vă nedumerește că Moisescu nu a cedat?! Recunosc, și pe mine! Abia acum am realizat ceva ce am auzit frecvent dar nu auzeam niciodată. Și abia acum văd că asta dă diferența, dar și greșeala de a –i vedea pe alții după chipul și asemănarea unuia singur. Pe Moisescu l-am auzit vorbind în ultimele șase luni despre oameni, despre membrii de partid, despre problemele lui adevărate, despre cum îi lua apărarea celui pe care partidul l-a onorat să-i fie singurul Președinte? V-a mulțumit acum, la sfârșit? Nici nu s-a gândit la voi. Asta face diferența dintre primele două locuri pe lista PNL a Camerei Deputaților. Alte opțiuni nu sunt. Asta e ceea ce spune multe despre ei, ca oameni de partid.
Asta este reflexia milimetrică, în oglindă, a diferenței de caracter. Ceva ce i-a făcut mereu incompatibili în sincera lor prietenie , în care , personal, nu mai cred.
Moisescu se putea piti de partid și de cotizații. Avea cel mai bun motiv din lume. Ciudat, însă, tocmai din mizeria care l-a răzvrătit și acum îi stânjenește pe unii a izbucnit toată nebunia. În care nimeni nu mai credea. E sănătos să vedem și oamenii mari, și oamenii mici, și vitejii, și lașii dar și oamenii care, cu orice preț, indiferent cât au înghițit, au rezistat. Pentru că au crezut în ceva cu adevărat. Iar gestul lui Moisescu, tocmai asta spune. Spune liberalilor din PNL Olt că trebuie să se facă bine. Dacă vor. Și dacă nu vor a mai permite la nesfârșit. Ăsta este semnalul dat de Ion Moisescu când a acceptat locul doi pe listă. Un joc în echipă și nimic mai mult. Să nu credeți că atunci când a făcut-o a fost naiv să creadă că , pentru mandatul acestui loc, și dacă mănânci pietre, nu rămâne riscul. Dar în partid, e ca în viață : trebuie să știi ce duci ! Moisescu , cu siguranță, știe ! EU-l, indiferent de numele lui, când în loc să construiască a ales să dârâme, probabil n-a crezut nicio clipă că își demolează singur ceea ce are mai de preț: statuia. Aici suntem.