Domnule deputat la cel de-al treilea mandat…
Dacă ați fi sincer cu dvs. însuși, v-ați da demisia. Nu din interimatul președinției în care nu ați fost legitimat , prin vot, niciodată, ci din Parlamentul în care ați intrat întotdeauna, pe ușa din dos. Prima dată când v-a nășit Tăriceanu pe care l-ați abandonat, după. Fără nicio remușcare, pentru propria dvs. înălțare politică . Și v-a ieșit! V-a ieșit și a doua oară, când USL v-a decupat un colegiu pe pofta inimii. După, nu ați avut nicio jenă să- i dați pas lui Crin Antonescu, pentru pas cu pas, al lui Iohannis. V-a ieșit și atunci. V-a ieșit, domnule Gigel Sorinel Știrbu, și de data aceasta. Când v-ați pus tot în fruntea listei și ați cheltuit banii altora. Costel Moisescu știe mai bine. Sunteți, din nou, deputat. Prețul l-a plătit PNL Olt. Cel îngenuncheat de nefasta dvs. prezență în fruntea lui, căruia îi râdeți, din nou, în nas, explicându-i, ca la prost, că de fapt, întreg partidul a suferit un dezastru. Mai aveți să le spuneți că intrarea dvs. în Parlament e o binecuvântare pentru PNL Olt. Că sunteți salvatorul partidului fiindcă Siminica Mirea va pleca la PSD. O să mințiți din nou, cu rânjetul sub mustață, desprins total de realitatea în care se află partidul la Olt, din cauza jocurilor trase în folosul dvs. la Centru…și atât! Ce-a transmis liberalilor, alegătorii Oltului duminică? Că partidul nu se mai regăsește nici măcar între liberalii convinși. I-a dat afară Știrbu între timp! Că alegătorii dreptei au votat mai degrabă USR fiindcă le-a fost imposibil să pună ștampila pe o listă cu Gigel Știrbu, din nou, pe primul loc, la Camera Deputaților. Că, la o adică, din disperare și dezgust, au votat un actor pierdut, victimizat oligarhic într-un exponent anti-sistem.
Duminică,Oltul a dat peste cap toate strategiile electorale. Din cauză de Jupân, liberalii nu au avut nicio șansă și au fost, finalmente, îngenuncheați inclusiv de puținul popor de dreapta care a venit la vot.
Strategii impuși de dvs. domnule Gigel Știrbu , plătiți cu bani grei și-au dat cu stângu-n dreptul. Au încercat să creeze un buffer , dar au sfârșit, lamentabil, prin a vă oferi doar un chip sluțit. Oltenii fideli dreptei, atât cât sunt ei, nu puteau ștampila o estetică a urâtului. Și au ales actorul pierdut. Ei sunt cei care v-au dus sub pragul psihologic și asta a fost efectiv un dezastru.
A fost, cu adevărat, trebuie să recunoaștem, o dovadă profundă de „inteligență strategică„: să întinzi cu intenție electoratului o uriașă capcană și să sfârșești picând singur în ea. Așa ceva vi s-a întâmplat.
Nimic din ce se întâmplă în PNL Olt nu este deloc întâmplător.
Rezultatele de duminică arată, în mod periculos pentru liberalii olteni , că dvs. l-ați izolat total pe scena politică. Ați făcut din el un partid etichetat prin persoana domniei-voastre. Un partid cu un singur Jupân, dvs.! L-ați devorat prin agresivitate, aroganță, fără respect față de principiile liberale, valori morale.Ca atare, prins într-o asemenea postură nemaintâlnită pentru un actor ieftin principal al propriilor jocuri în propriile scopuri, neatractiv politic, PNL Olt nu putea avea altă soartă. Confiscarea la propriu și subordonarea partidului doar intereselor personale, nemaiîntâlnite până acum la nici un alt partid, resursele financiare și de energie direcționate spre confiscarea la propriu a PNL Olt prin manervarea de mult timp a unor apropiați a dus doar la victoria dvs. concomitent cu eșuarea partidului. De data asta nu mai sunt foarte mulți liberali dispuși să vă mai salveze pielea de jupân.
Ați sfâșiat, sistematic, partidul. Ați învrăjbit liberalii cu liberalii, liberalii cu democrat-liberalii care nu v-au putut concura la linșaje. În asta, trebuie să recunosc: sunteți magister! De data asta, chiar dacă v-ați obținut al treilea mandat de deputat, v-ați și furat-o! În PNL Olt alegerile au arătat foarte clar cât, unde, și cu cine, a trădat. Iar cine n-a trădat, a fost cumpărat.
De data asta nu mai puteți scăpa, surprinzător din toate încercările și fracturile la care ați supus partidul.
Când partidul este efectiv în groapă și tu ești jupânul lui , Costel Moisescu, Siminica Mirea, Relu Dumitrescu, Andrei Iordache, și lista poate continua, ar trebui să conșientizeze cel mai bine acest lucru. Mergi en fanfare și de unul singur, doar pe internet și, veșnic, într-o limbă de lemn profundă, spre sinuciderea partidului.
O luptă de zeci de ani pentru niște valori, principii nu poate fi de aruncată de jupânul Gigel Știrbu la coșul de gunoi.Trebuie dusă mai departe cu orice preț.
Singura discuție care poate fi purtată zilele acestea cu sinceritate și minte limpede este în ce măsură confiscarea totală a PNL Olt de către jupânul Știrbu a îngropat orice speranță a dreptei în județ, inclusiv proiectul politic al președintelui.
Nu însă definitiv. Partidul poate fi recuperat.
Lupta adevărată care se va da de acum înainte nu este pentru un singur jupân, pentru puterea lui nemăsurată, orgoliile uriașe sau pentru prezențe efemere. Bătălia reală este pentru PNL Olt, viitorul și destinul lui în ceea ce urmează. Așa că ciuliți urechile, dați-vă jos ochelarii de cal, scoateți-vă dopurile, dați-vă cu apă rece pe față, uitați-vă pe cifre și faceți cunoștință: el este Jupânul. V-a pus pe fiecare acolo unde a considerat că nu-i puteți leza interesele. Dacă n-ați reușit, dacă nu vă place sau nu vă convine, este numai vina voastră. Sub nicio formă, nu-i vina lui.
Gol, inodor, insipid, preocupat doar de cum îi pică lumina pe faţă sau pe facebook, o formă fără fond recitatoare de texte, un navetist cu Jaguar fără niciun proiect adevărat pentru partid și județ. Luați-i ștampila de jupân. Lumina la PNL Olt s-a stins demult. Jupânul a furat și becul…!