Interviu cu ing. Marian Florescu-președinte PNȚCD Olt, vicepreședinte BPN-PNȚCD
Am să încep direct…Lansarea dumneavoastră în politică a însemnat UNPR. Ați candidat apoi pentru Senat pe listele PP-DD. A urmat IRL și acum sunteți vicepreședinte în cadrul BPN-PNȚCD și președinte PNȚCD Olt. Se poate numi asta traseism ?!
Am să vă răspund la fel de direct : în cadrul UNPR am fost prim-vicepreședinte și am demisionat în momentul în care partidul, la aceea vreme în alianța dreptei aflată la guvernare a cârmit-o spre stânga, unde se află azi, la putere. Am candidat apoi pe listele PP-DD pentru Senat dar nu am avut adeziune la partid ci am candidat sub sigla PP-DD, sprijinit de PP-DD.
În momentul în care am fost contactat de dl. Vlad Moisescu, la aceea vreme președinte IRL, am preluat IRL Olt, una dintre primele filiale din țară constituită. După cooptarea membrilor IRL în PNȚCD, unde dl. Moisescu este prim-vicepreședinte, am ales același drum. Am fost ales vicepreședinte la nivel național și am preluat PNȚCD Olt.
Motivația e simplă: prin statutul meu de om de afaceri nu pot fi decât un adept al dreptei. De aceea am ales calea dreaptă. Cât privește traseismul, sunt la fel de traseist precum Vâlcov, Bărbulescu, Niță, Bălașa și lista-i lungă. Diferența dintre mine și ei e aceea că ei au dat dreapta de la putere, a cărei intrare în opziție era iminentă și vizilă, pe stânga ,pentru a se afla tot la putere. Eu am ales dreapta, în opoziție, pentru a încerca, alături de oamenii onești dreptei, reconstrucția ei. Cine-i mai traseist ?!
Ați optat pentru o muncă cruntă, de la zero. La Olt, deși există, fizic, câțiva vechi țărăniști, organizația este inexistentă. Unii dintre țărăniștii fideli doctrinei refuză reactivarea, contestându-l pe Aurelian Pavelescu, nostalgici după Ciorbea, alții sunt reticenți, nehotărâți încă. E greu, așa-i ?!
Doamnă, am știut de la început la ce mă înham. Mi-am asumat această realitate și vă asigur, nu voi da înapoi ! Sunt bineveniți, chiar așteptați în partid, toți aceia care au fost și au rămas țărăniști, toți oamenii de dreapta. Nostalgic după Ciorbea consider că nu trebuie să fi ! Dl. Ciorbea, parlamentar pe listele USL, a ales singur ! Singur a trădat dreapta și PNȚCD pentru stânga de la guvernare. Credeți că domnul președinte Pavelescu nu a avut astfel de oferte otrăvite ?! Eu sunt convins că da ! A ales însă opoziția și munca extrem de dificilă pentru renașterea PNȚCD într-o dreaptă în care PNȚCD a fost principalul partid și trebuie să-și reia locul.
Ce are PNȚCD în prezent la Olt ?!
Multe de făcut și mult optimism. Organizații în municipii și orașe, inclusiv organizații rurale, constituirea lor fiind obiectivul primordial. Există o deschidere uimitoare, neașteptă către partid și acest lucru nu numai mă bucură, ci înainte de toate mă obligă.
De ce ar trebui oamenii să aleagă PNȚCD ?!
Au toate motivele din lume ! În primul rând pentru a trăi demn, într-o țară liberă, un stat de drept autentic. În care fiecare să fie legal în fața legii, să nu mai existe super-imunitate care să acopere corupția, să fie promovate legi pentru oamenii de rând și nu pentru baronii și feudele acestora, mă refer aici la județe acaparate de stânga care-i plânge pe săraci dar îi umilește, împovărează, fură, minte, îndobitocește, sugrumând mediul de afaceri după modelul suprimării statului de drept.
Socialismul „democrat” al actualei guvernări de stânga nu îți oferă multe opțiuni. E pe principiul „jecmănim organizat, scapă cine poate” !
Vom duce cuvântul dreptei în casele oamenilor. Unul cinstit, argumentat cu materialul clientului-politica de grup organizat a actualei Coaliții-PSD, PNL, UNPR,PC-în interesul grupului organizat și în bătaie de joc pentru cei pe care se laudă că-i reprezintă.
Slavă Domnului, argumente ne-au oferit destule: modificările Codului Penal prin care au încercat să-și acorde super-imunitate și să instituie cenzura presei prin introducerea calomniei, Legea amnistiei pentru a-și scăpa penalii și pușcăriabilii, descentralizarea- pentru a face din baronii locali, împărați pe care lumea deja nu mai poate să-i încapă, referendumul pentru schimbarea Constituției, din una a poporului, într-una a lor, pentru ei. Sunt multe, foarte multe realități pe care oamenii trebuie să știe și să le conștientizeze la adevăratul lor scop și cu adevăratul lor preț.
Asta vom face și am certitudinea că oamenii vor înțelege. Deja o fac…
Cât de viabil poate fi proiectul unei drepte unite în conjunctura de azi, a unei drepte fărâmițată de orgolii cu ambiguități în comportament și mesaj?!
O dreaptă unită trebuie să se fondeze, în primul rând, pe valori și principii comune. Din păcate, partidele care se intitulează de dreapta se raportează la valori și principii diferite. PNȚCD pune, înainte de toate, patria, familia, credința – în ordine morală –, libera inițiativă, dar și dreptatea socială și solidaritatea umană. Din acest motiv PNȚCD nu are nevoie să inventeze sau să reinventeze, nici să justifice: are un secol și jumătate în spate de fapte politice și istorie.
O dreaptă reală nu se poate defini decât ca o dreaptă morală. Personal, am convingerea că în dreapta există mult mai mulți oameni morali decât în stânga. Care ne-a dezvăluit adevărata-i moralitate…
E bine-venit orice om de bună-credință care dorește să pună umărul la formarea unei forțe puternice de Dreapta, care să contrabalanseze o STÂNGĂ socialistă formată din PSD și PNL.