
Revine podul peste Dunăre. Acela pe care în 2008, ni-l făcea Doru Frunzulică, cândva, parlamentar de Olt. De data asta pe tapet îl pune Robert Ghiță, recent senator de Olt. De la POT…căci răspunsul la intoleranță a fost pleașcă.
Până să vedem Bac-ul din CV-ul nevăzut al domnului senator, citim despre ”măcar” bac-ul , ”temporar” sau ”un feribot” peste Dunăre, ”calea rutieră cea mai scurtă care leagă Clujul de sudul Balcanilor, ar trece prin Corabia ….revigorând orașul și localitățile adiacente”.
O elocventă mostră de inteligență creatoare, într- o declarație politică, prima a senatorului fără CV public, Robert Ghiță, care cere, vrea dar nu și poate, altfel, decât într-o poezie pe hârtie, ”reabilitarea zonei riverane a Dunării de Jos”. Geograf talentat, care numără după Wikipedia kilometri de Dunăre ai României, rolul economic ”recreațional și estetic” împletit cu potențialul turistic, digurile, cotele apelor Dunării de la podul împăratului Constantin cel Mare, până în zilele noastre, la senatorul Ghiță.
În declarația politică apare și considerația, dar finalul e apoteotic! Și între paranteze( Aplauze)!
Modul de adresare: oral! Ședința s-a încheiat la ora 15.06. Aplauze!
Căci, deși cu toții avem voci în cap, doar senatorul Ghiță vrea să ne dăm cu bac-ul. Hai și cu plx-ul ”Un feribot pentru fiecare”!
Aceasta fiind situația, aplauze!
