 Să –i ții sub braț și pe funcție, până se pensionează, că și ei au fost credincioși. Să aibă papa bun și dincolo de caschetă, că și-au făcut treaba la ordinul partidului și comandantului suprem din oraș și din zonă. Să ai atâta nesimțire încât să sfidezi zeci de mii de oameni, care știu cine cu cine, de ce și pentru ce. Să fii atât de obligat, atât de acoperit, atât de speriat că milițianul poate deschide gura, încât să accepți rocada. Și din șef, să devii preș ! Miza e uriașă și periculoasă, clar.

Pentru merite deosebite în fața iubitului conducător, cât de gras și prost ar fi el, milițienii din Caracal, inima Romanațiului, au fost lăsați pe funcții, cu neveste cu tot, cât să -și aleagă salariile pentru ieșirea la pensie. Nu le-a stat în gât nici fumul din butoiul lui Dincă, nici polițele lui Codiță, nici Oacă, nici Vacă, nici durerea familiilor, nici tinerețea ucisă a fetelor, nimic! A contat doar brațul sprijinitor al iubitului conducător și arginții mânjiți de sângele nesimțirii pe care-i încasează pentru drepți, la onor partidul care i-a promovat și pe care l-au servit.
După rocadele slinoase din IPJ Olt, girate de un ministru care și-a luat tălpășița cu pantalonii în vine, garantate de un împuternicit care era în stare să o pună și pe Ciciolina șef la IPJ Olt, numai să fugă mai repede la București, împuterniciții vieții în funcție de șefi, își arată, și ei, talentul. Asta în cazul în care nu li s-au transmis portretele robot pe firul scurt.
Ce a revoltat azi, sfidând orice limită a României normale, a fost prea fericitul adjunct demis de la Poliția Caracal, (la pachet cu șeful Mirea), muncitor multilateral din inima Romanațiului, avansat din adjunct, șef la Poliția Drăgănești Olt, orașul din care, va urma să facă naveta la Caracal, unde i-a luat biroul lui Mirea, polițistul Florescu.
Băieții sistemului se vor saluta, de mâine încolo, cu onoare muncii pe traseul navetei zilnice, felicitându-se reciproc, pentru avansare. Una în care se aude deja grohăitul prea iubitului cu huma la fund că vine campania !
În inima Romanațiului, nu s-a schimbat nimic! Codiță, Oacă, Vacă sunt bine. Palid la năsuc pare să fie însă, iubitul conducător. Îi cade broșa !