Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, 15 noiembrie 2019:
„Noi nu ne luptăm cu un partid politic, noi ne luptăm cu un întreg sistem, care a cerut liste funcţionarilor publici din instituţii nu doar pentru ei, ci şi pentru membrii familiilor, pentru cunoştinţe şi să facă dovada că au fost la vot. Ştiţi că s-au făcut verificări de luni încoace, că se poate verifica pe site-ul AEP, dacă membrii familiilor funcţionarilor publici din instituţiile din municipiul Slatina s-au prezentat la vot şi au fost chemaţi la raport de ce un soţ sau o soţie nu s-a dus? Ştiţi că sunt funcţionari în instituţiile publice, competenţi, care stau cu capul în jos în faţa unor pile de partid care sunt puse şefi?”
………..
„Lucrurile astea noi le cunoaştem, însă asigurăm pe toţi cei din aparatul bugetar din judeţul Olt, toţi cei care sunt profesionişti şi competenţi să nu-şi facă griji, că vor rămâne în funcţie. Cei incompetenţi, cei puşi pe pile, toţi copiii diferiţilor lideri politici din PSD sau din alte partide care au fost propulsaţi fără criterii de profesionalism vor pleca acasă. Repet, cei care sunt competenţi vor rămâne. Şi îmi asum când spun acest lucru şi să aibă încredere, că aşa vom face” .
Președintele PNL, PM Ludovic Orban, 20 noiembrie 2019. …
Când președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, primar la Cungrea, era primul pe prima listă a proiectelor FDI aprobate de Vâlcov prin semnătura lui Ghizdeanu de la Comisia de Prognoză, toți ochii s-au îndreptat spre constructor, pila lui Andrei Iordache, azi, amicul de bunătățuri al lui Vâlcov. Greșit ! Au fost voci care, la aceea vreme, șopteau prin cartierele Slatinei, altceva. Cum că relația Vâlcov-Orban este una foarte bună și că relația Voiculescu-Orban fiind una foarte consistentă, a contat mai mult decât constructorul investiției de la Cungrea pe FDI. La care se lucrează de două luni.
Că PNL l-a luat în brațe pe Vâlcov o atestă minciunica lui Orban. Deși a promis, în prima zi de mandat al premierului care este, că va dispune schimbarea din funcție a prietenei lui Andrei Iordache, protejată de Vâlcov( că tot făceam referire la bunătăți !), Adriana Cotel, numită în ultima zi a Guvernului Dăncilă, manager interimar la Spitalul Fundeni, Sică, premierul, s-a făcut că uită !
 Domnișoara e bine mersi, tot acolo, pe funcție și dacă nu ar fi iritarea maximă a salariaților din spital care amenință cu proteste împotriva pupilei, ar fi, bine mersi, toată lumea ! Ghinion, însă !
Domnișoara e bine mersi, tot acolo, pe funcție și dacă nu ar fi iritarea maximă a salariaților din spital care amenință cu proteste împotriva pupilei, ar fi, bine mersi, toată lumea ! Ghinion, însă ! 
Ghinion și la Olt, pentru turul 2, oltenii pro Iohannis fiind sensibili la ”crengile” cu ramificații Vâlcov/Liviu Voiculescu/Orban. Dincolo de mizeria politică a încrengăturii, în tot răul, și-un bine : Liviu Voiculescu se poate scoate cu procentul invocând din nou, ”sistemul ticăloșit” cu care s-a bătut în turul 1, când a ieșit ultimul pe țară în clasamentul filialelor PNL !














 
	    	




























































