Opoziția reacționează la puciul USL împotriva statului de drept românesc. Ieri, pe adresa imperativ.ro, PNTCD Olt și PP-DD au remis două comunicate de presă cu precizări punctuale privind poziția celor două partide vizavi de ultimile acțiuni legislative ale puterii. Vi le prezentăm ca atare!
USL face, încă o dată, proba incompetenței și a dezinteresului pentru agenda reală a românilor
Având în vedere atentatul grav al USL privind existența statutului de drept în România, care este țara noastră, a tuturor și nu numai a lor, a celor din USL, PNȚCD Olt condamnă cu fermitate și respinge categoric acțiunile recente ale actualei puteri.
Argumentăm și facem următoarele precizări:
1- Majoritatea USL a dat din nou o lovitură grea statului de drept și democrației, afectând iremediabil credibilitatea României ca stat membru al Uniunii Europene şi NATO, cu riscul de a compromite definitiv intrarea în Schengen și de a avea un raport negativ în cadrul MCV.
2-Actuala putere face din nou dovada faptului că lupta împotriva corupției este doar un exercițiu de imagine, că interesele personale sunt puse mai presus de interesele românilor.Singurul scop și singurele preocupări ale actualei puteri sunt legate de favorizarea și protejarea propriei clientelei politice. Reforma justiţiei şi lupta aticorupţie au fost doar slogane electorale ale cuplului conjunctural PNL-PSD.
3- Actuala putere este incapabilă să dea un semnal în ceea ce priveşte capacitatea instituţiilor statului de a garanta corectitudinea actului de justiție în ansamblul său și egalitatea tuturor în fața legii.
Sub actuala guvernare, reforma Justiției nu va fi altceva decât un discurs politicianist, fără acoperire, o altă minciună adresată electoratului care nu mai poate fi, însă, păcălit.
Prin scoaterea actelor administrative din sfera conflictelor de interese, acei parlamentari care și-au angajat rudele pe cabinet (cele 19 cazuri sesizate de ANI la Parchet) vor scăpa de acuzații, fapta fiind practic dezincriminată.
Practic, parlamentarii nu vor mai putea fi cercetaţi de DNA pentru infracţiunile de abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită comise în legătură cu funcţiile lor.
Dosarele de corupţie care includ astfel de infracţiuni aflate pe rolul instanţelor vor fi închise de drept. Adrian Năstase, Dan Păsat sau Monica Iacob Ridzi vor scăpa de dosarele penale judecate acum de Curtea Supremă.
REFERITOR LA LEGEA AMNISTIERII
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat este împotriva acestei inițiative. În condițiile în care vrem sa intrăm în spațiul Schengen, în condițiile în care vrem să le dovedim partenerilor occidentali că România face progrese în privința luptei împotriva corupției și a criminalității, adoptarea unei asemenea legi pare un gest sinucigaș. Modul în care acest proiect de lege a fost inclus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților este incalificabil.
1- Raportul Comisiei Juridice nu a fost făcut public;
2- Excepțiile de la amnistie, precum infracțiunile de corupție sau cele asimilate corupției, nu au fost precizate clar;
3- S-au modificat, pe șest, limitele inițiale pentru aministie: inițial, grațierea colectivă a pedepselor era valabilă în cazul pedepselor de până la 6 ani, ulterior termenul a crescut la 7 ani, iar în cazul amnistiei, era vorba de pedepse cu privare de libertate până la 4 ani, inclusiv, pentru ca apoi sa fie solicitată amnistierea pedepselor de până la 6 ani inclusiv.
Ne punem serios întrebarea dacă acest proiect de lege nu a fost dedicat pușcăriașilor celebri din partidele care formează actualul Guvern: Cătălin Voicu (7 ani), fost senator PSD, Emilian Cutean (5 ani), fost secretar de stat și apropiat al PSD, George Becali (3 ani).
Guvernul USL face, încă o dată, proba incompetenței și a dezinteresului pentru agenda reală a românilor care muncesc în această țară.
Au terminat de impozitat tot ce mișcă, au băgat firmele în faliment, tot ce le mai rămânea de făcut era să golească închisorile. Din păcate, acesta nu este doar un tablou trist, este realitatea pe care o trăiesc astăzi românii!
12.12.2013. Biroul Județean al PNTCD Olt,
Președinte, ing. Marian Florescu
“Nimeni nu este mai presus de lege”
PP-DD respinge cu fermitate şi condamnă comportamentul majorităţii parlamentare USL care, printr-o acţiune brutală, netransparentă şi batjocoritoare la adresa democrației şi a statului de drept, i-a plasat deasupra legii penale şi a justiţiei pe toți ciocoii corupţi şi îmbogățiți prin furtul din banii publici, în două decenii de secătuire a României.
De parcă răul făcut nu ar fi fost de ajuns, aceeaşi majoritate iresponsabilă a încercat eliberarea din puşcării a infractorilor cu pedepse de până la șase ani de închisoare, printre care se află şi foștii lor colegi de partid, care nu au reușit să scape din calea justiției, dar care se vor acum liberi cu orice preţ.
Chiar dacă bătaia de joc intitulată “propunere legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, în cele din urmă, a fost retrasă de pe ordinea de zi, datorită reacţiei energice a opiniei publice, precum şi a deputaţilor PP-DD, din păcate modificarea Codului Penal nu a mai putut fi oprită.
Pe lângă plasarea aleșilor deasupra legii, majoritatea USL a găsit formula prin care să pună botniță presei, după ani de zile în care libera exprimare nu a fost îngrădită în nici un fel. Astfel aleșii puterii au reintrodus în legea penală insulta şi calomnia, infracţiuni de care sunt pasibili toţi jurnaliștii care îndrăznesc să arate opiniei publice ororile guvernării Ponta, contractele date cu dedicaţie amicilor de concediu sau privatizările dubioase.
Considerăm că este limpede pentru orice român, după un an de guvernare USL cu o hiper-majoritate parlamentară, că principalul slogan al tandemului Ponta-Antonescu, “Dreptate până la capăt”, nu este altceva decât o minciună evidentă, o păcăleală ineptă şi mult mai periculoasă decât un alt slogan mincinos: ”Să trăiţi bine!”, sintagme prin care românii au fost păcăliți sistematic în ultimii nouă ani.
PP-DD își arată încă o dată angajamentul față de simpatizanţii săi că va rămâne consecvent principiilor democratice, ale statului de drept printre care şi cel al egalităţii universale în faţa legii, angajament demonstrat fără echivoc de votul unanim al deputaţilor PP-DD împotriva acestor samavolnicii desfăşurate în Camera Deputaţilor a Parlamentului României.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
11 decembrie 2013 Biroul de presă PP-DD