Îl doare pe Codan de Parlamentul European cum îl doare pe Bălașa de Direcția Agricolă. Numai că, apevist,cu mintea brici, Codan știe ce vrea și cum s-o facă. Anticipez că locul pe lista PNL pentru euro-parlamentare pe care va figura,cu nume și prenume, Codan Dan va fi unul neeligibil. Că doar nu le vor muta partidul la coada șirului pe Adina Vălean sau Norica Nicolai să-l pună pe Codan de la Slatina…
Numele liberalului slătinean pe lista euro-parlamentarilor PNL are o explicație drept la țintă. Ținta este testarea alegătorilor slătineni. Funcție de exprimarea votului lor, Dan Codan va intra,sau nu, în competiția pentru Primăria Slatina. O redută mult râvnită de liberalii olteni, făcută cadou pesediștilor de Crin Antonescu.
Cum trocurile din 2012 au șanse zero să se repete, Codan știe că în 2016 lupta pentru Primăria Slatina va fi pe bune și fără menajamente. Așa încât, de ce altul și nu el?!