Rezultatul slab obținut de PNȚCD în alegerile euro-parlamentare din 25mai 2014 au fost asumate de cei peste 40 de vicepreședinți ai partidului , care au considerat demisia din funcțiile deținute un gest de normalitate. Printre aceștia m-am numărat și eu, demisionând din funcția de vicepreședinte PNȚCD în care am fost ales la Congresul din 2 noiembrie 2013.
Refuzul domnului președinte Aurelian Pavelescu de a-și asuma la rândul său rezultatul slab obținut de partid în urma alegerilor euro-parlamentare și a declanșa procedurile de organizare a unui nou Congres  Extraordinar PNȚCD, deschis competiției ,în care liderii naționali să fie aleși prin vot nominal , dar mai ales refuzul constant a  oricărui tip de dialog cu majoritatea conducerii  demisionare din forul de conducere central al PNȚCD, a generat profunde nemulțumiri ,urmate de demisii din partid.
Astfel, printre cei demisionari din calitatea de membru al PNȚCD, mă regăsesc , pentru motivele  mai sus consemnate și eu , ing. Marian Florescu, președintele Organizației PNȚCD Olt.
Am făcut acest gest cu regret față de colegii mei din județ, membrii ai partidului , președinți ai organizațiilor teritoriale și membrii Biroului Județean, cărora le mulțumesc pentru onesta colaborare, munca în cadrul partidului și cărora le doresc mult succes pe viitor în cazul deciziei personale de a rămâne, sau nu , alături de Aurelian Pavelescu în partid, care a avut la Olt o organizație zero și care are acum o echipă numeroasă,ce are dreptul, potrivit valorilor istorice ale partidului, la opțiune personală în ceea ce privește viitorul Organizației PNȚCD Olt. Tuturor acestor oameni adevărați, le mulțumesc!
În ceea ce mă privește, rămân președinte al IRL Olt, activând în cadrul acesteia conform statului și principiilor la care am aderat în urmă cu trei ani și care  a  refuzat să intre în jocul războiului pentru ștampile, război care a generat dezastrul partidului lui Corneliu Coposu.
    Cu considerație,
                                                                Ing. Marian Florescu , președinte IRL Olt
05.06.2014













 
	    	




























































