 Ne-a făcut praf deputatul Mihai Niță, președintele Alde Olt cu un cearceaf lacrimogen care o face invidioasă și pe Carmen Avram.
Ne-a făcut praf deputatul Mihai Niță, președintele Alde Olt cu un cearceaf lacrimogen care o face invidioasă și pe Carmen Avram.
Zice că iubește Europa din toată inima dar are niște dureri. Deocamdată nu de șale, ca șeful coaliției, ci doar de curason. Așa niște palpitații la inimă că iubita lui, Europa, nu prea –i împărtășește profundul sentiment, dar asta nu-l va împiedica ”never” să încaseze pensia specială a celor trei mandate, la trei partide diferite, în Parlament. Scrie și plânge domnul deputat, scrie și luptă pentru republică și popor, studiind noaptea istoria Europei și hărți întregi, care îi hrănesc nu doar, iubirea ci și creierul. Nu reproduc Niță Saga ! Dar vă dau link-ul, să savurați singuri !
https://www.facebook.com/aldeolt/posts/1264295543723858?__tn__=K-R
Păi, excelență, treaba e în felul următor : am fost mai mult decât încântați și surprinși dublu, lecturând pasajul etalării vastelor cunoștințe istorice/culturale ”#Când mă gândesc la Europa, îmi vin în minte efigiile lui Goethe, Mozart, Beethoven, Michelangelo, Da Vinci, El Greco, Piaf, sau Amalia Rodriguez. Tresar, fără de vrere, când mintea îmi este străfulgerată și de figurile fantomatice ale lui Hitler, Mussolini, sau Ante Pavelici. Mi-ar plăcea să cred că europenilor, din orice parte a continentului, atunci când aud numele României, le învie în memorie Titulescu, Brâncuși, Coandă, Paulescu, Aslan, Enescu, Saligny, Eminescu, eventual Simona Halep. Fie și la Ana Pauker, Vișinescu, sau Bodnarenko.”
L-ați uitat pe Minulescu și pe Eugen Ionescu !
Niciun cuvânt despre degringolada din jur, atâtea schimbări socio-culturale, atâtea zbierete anti sau pro-justiție, atâtea schimonoseli, atâta ură, atâta oportunism și atâta prostie, încât patriotismul ne scade neîncetat. Despre faptul că suntem în UE și în NATO, dar, altfel… bezmetici rău de tot. Nu avem idei, proiect de țară, nimic, nada. Despre faptul că nu suntem în stare să ne scuturăm de prostie, de hoție, de sinecuri și de moda asta a ”corectitudinii politice”.
Despre un popor care se transformă, încet, într-o populație. Fascinant cum deveniți, toți onorabili! Șeful dumneavoastră se fotoșopează grosolan și se dă zmeu când nu e Dragnea lângă el. E un amestec impur, până la grotesc. Banditismele lui Dragnea continuă și le aprobați fără să respirați măcar.
Suntem o societate cu fundu-n sus. Oamenii cumsecade s-au retras din spațiul public și au rămas scursurile, lichelele, canaliile. Erați omul zilei, excelență, așa cum ați fost când ați votat în plen, la ordinul partidului, modificările Codurilor penale, (deși pe televizor ați declarat un NU pe care, naivă, chiar vi l-am crezut), dacă nu ați fi îngenuncheat decât în fața lui Dumnezeu. Din păcate, neinspirat pentru cel care v-a scris declarația și pentru dumneavoastră, care nu ați avut răbdarea să o citiți, fie și de câteva ori, nu ați generat nicio emoție ! Nu ați transmis nimic altceva în afara mesajului de turmă din care faceți parte și pe care, să fiți în ton și ”să țineți capra”, prin această, numiți-o dumneavostră, cum vreți, l-ați aruncat în spațiul public. Nimic care să ne convingă că sunteți și filo-occidental și atlantist, că aveți abilități de leadership, viziune și carismă, că posedați o smerită cugetare și o dreaptă socoteală. Sunteți acolo unde e și turma ! În cuadratura cercului !
”Noi, românii, suntem europeni indiferent de opinia vreunui funcționar mai măreț sau mai mărunt. Studiați harta Europei și cartea de istorie și veți avea surprize!” Dumneavoastră v-ați asumat-o, sub semnătură !
Update : Să înțelegem că postarea trebuie să dea bine la Tăriceanu și staf-ul pe care îl așteptați în vizită mâine?! Unul mare, ținând cont de închirierea celor 12 camere lângă Prefectură.














 
	    	



























































