La mijlocul săptămânii trecute lotul consacrat deja din Primăria Slatina a făcut din nou o plimbărică la DNA. Audierile procurorilor DNA ST Craiova în „Dosarul Marinescu(fosta preşedintă a Tribunalului Olt, denunţată de Bercea pentru luare de mită şi trimisă în judecată şi pentru alte fapte de corupţie)-Terenul luat de la Primăria Slatina„, i-a băgat în coşmaruri pe funcţionarii din primărie semnatari ai tranzacţiei cercetată de procurori. Lângă ei, la audieri, complici ai afacerii şi foştii consilieri locali ai Epocii de şpagă Vâlcov-Prina & Cartelul!
Deşi terenul cu beleaua a fost returnat de soţii Marinescu, Primăriei Slatina, gestul nu i-a impresionat pe anchetatori. Pe speţă au intrat şi ofiţerii de la DGA, care au ridicat alte multe documente din Primăria Slatina.
Reamintim că:
Referat DNA…. „La data de 17.03.2015, numiţii Anghel Florin şi Anghel Sandu au
formulat denunţuri, arătând că, în cursul anului 2011, Anghel Florin a
dat diverse sume de bani unor persoane pentru a se interveni la magistraţi judecători din cadrul Secţiei Penale a Tribunalului Olt, în scopul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură privativă mai blândă şi pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabilă amândurora.
Denunţurile au fost înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie –
Serviciul Teritorial Craiova sub nr. 102/P/2015.
Astfel, există probe că suspecta Marinescu Eugenia Carmen a pretins şi
primit prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la numitul Anghel Florin, fiul lui Anghel Sandu, suma de 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea inc. Anghel Sandu în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv achitare sau condamnarea la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni în acelaşi scop pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza.
Din aceşti bani, Marinescu Eugenia-Carmen şi Marinescu luliu-Severus au achiziţionat şi un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, AleeaTineretului nr. 5B de la Primăria Municipiului Slatina conform actul
notarial nr. 2557 din 14.12.2011, emis de BNP Dicu Victor-Ciprian, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din
domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat
al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.
Prin hotărârea nr. 209 din 14.09.2011, C.L. Slatina a aprobat vânzarea
prin licitaţie publică a terenului în vederea realizării unei investiţii cu respectarea reglementărilor stabilite prin planurile urbanistice, fiind însuşit raportul de evaluare întocmit de expertul Beznea Gheorghe, conform căruia, suprafaţa a fost evaluată la 15,19 euro/mp, respectiv 9.117 euro (38.502 lei, în baza cursului de schimb B.N.R. din data evaluării-25.07.2011), existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor operaţiuni şi subevaluarea acestui
imobil, ca urmare a relaţiilor avute de Marinescu Eugenia-Carmen cu funcţionari publici din cadrul Consiliului Local Slatina şi Primăriei mun. Slatina„.