
În Primăria Scornicești Srl, viziunea a patentat procedeul și Cartelul. Pas cu pas, când nu e licitație, e ofertă cumpărată. Când e ofertă cumpărată, viziunea decide! Sub aparența respectării procedurii, ca să se cumpere cine trebuie, primarul vizionar al Scorniceștiului, trimite pe mail oferte, sub antet, ștampilă și semnătură, cui i se arată noaptea-n viziune, pentru ca , în final, după oferta care știe că va fi urcată pe Sicap, să fie , rapid, cumpărată de primărie. Nimeni, care ar avea proasta inspirație să depună o ofertă care nu i-a fost solicitată de primarul vizionar, nu are nicio șansă pe procedeul achiziției directe! Se știe!
Viziunea e cea care aranjează tot și dacă nu ești în viziune, ești pa! Și în licitații, și în ofertă cumpărată/achiziție directă prin mail! O altă viziune, de data aceasta pe lucrări Amenajări exterioare pentru obiectivul ” Construire locuințe ANL” ! În visul gurului, a apărut un alt consătean! Pufan și prospătură în peisaj și în fermecătorea viziune! Deli Ania Expert Srl, nu a pupat nicio lucrare din bugetul local până acum. Dar urmează! Fix pe amenajările exterioare ANL. Ieri a transmis oferta, conform solicitării viziunii la primărie, cumpărata este gata!

Viziunea va respinge Bilacons Edilitar nu se supără pentru respingerea ofertei solicitată! La număr și la mișto! Urmează licitația reabilitării liceului tehnologic Scornicești și va fi cu noroc! Nici Barbary Dacimar Cons nu va refula lacrimi în batistă pentru oferta respinsă, să ia lucrarea Dumi Teo din Bircii! Are grijă viziunea de frație pe ceva mai mare. Școala din Jitaru e în portofoliu! Are grijă viziunea care va învălui și expertul. Nu scapă nimeni nesatisfăcut!


Cine e Dumi Teo din Bircii?! Unicul acționar și administrator al firmei Deli Ania Expert, consătean de sat cu viziunea, care s-a văzut la ziar! Pe viziune, că altminteri, profitul e amărât! Cu 5 angajați pe firmă, 150 000 lei cât e lucrarea, e certificat de calitate, cert! Garantează viziunea! Cine nu are loc în viziune, să-și cumpere! Viziune, zicem…Dacă viziune nu e, nimic nu e!

