Lansate recent în spaţiul public, prin intermediul presei, acuzaţiile la adresa directorului Secţiei Drumurilor Naţionale Olt, Adi Motorga, au trezit interesul conducerii CNADNR.
La începutul săptămânii care tocmai se încheie, directorul general al CNADNR a dispus un control în cadrul SND Slatina. Motorga a intrat în concediu medical, bulversat probabil şi de cercetările Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Olt care a preluat cazul.
Asupra lui Motorga planează grave suspiciuni de jonglerii cu banii publici –buget CADNR. Printre acestea, transportul materialului antiderapant, nisip şi sare cu maşinile înmatriculate OT- ROK, care ar fi proprietatea firmei socrului lui Motorga. În rezervorul aceloraşi maşini s-ar fi dus şi combustibilul SND Olt. Se vorbeşte şi de cheltuieli halucinante pe protocol, de sute de milioane Rol, cheltuiţi într-o singură seară.
Acuzaţiile au fost lansate în spaţiul public de angajaţi ai CNADNR, care au solicitat conducerii o verificare a activităţii SND Olt şi a directorului acesteia, Adrian Motorga, îmbolnăvit,subit! Să sperăm că nu de inimă…