Liderul PSD își întoarce din nou fața către Oltenia. În cadrul ședinței Biroului Permanent Național de ieri, ordinul dat de Ponta filialelor din Oltenia a fost unul fără echivoc: peste 45 la sută, targetul alegerilor euro-parlamentare! În fruntea onorării rămâne PSD Olt, organizația cu cele mai bune scoruri obținute în toate alegerile de până acum, care i-a bătut la voturi obținute inclusiv pe social-democrații teleormăneni ai lui Dragnea.
În ciuda scorurilor electorale „de elită”obținute, PSD Olt nu s-a bucurat de prea multe favoruri din partea guvernului. Descentralizarea a plasat direcțiile regionale importante în Gorjul lui Ponta și Doljul Olguței Vasilescu, Oltul obținând mai nimic!
Inclusiv mult-ceruta centură a Slatinei se află sub semnul așteptărilor îndoielnice, chiar dacă fruntașilor social-democrați olteni le e greu să recunoască realitatea.
Rămâne de văzut dacă PSD Olt își va păstra locul de fruntașă în întrecerea socialistă și pentru Parlamentul European, mai ales că primarii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de Executivul condus de Ponta și Dragnea.
Cât privește răsplata…ea rămâne, ca și până acum, în obligațiile de partid!