După o ”amplă campanie de verificare” desfășurată pe parcursul întregii veri, vine anunțul succesului. DSVSA Olt a reușit să rezolve cel mai mare mister al județului: unde dispar mioarele când nu sunt acasă.
În timp ce fermierul oltean se luptă zilnic cu seceta, prețurile la furaje și ceasul care sună la patru dimineața, specialiștii în copite veghează. Și ce fac când veghează? Exersează hodroagele din dotare!
În perioada mai/august, când câmpul ardea și animalele căutau un strop de umbră, o armată de inspectori de la DSVSA Olt, alături de medicii veterinari, s-a năpustit peste gospodăriile și fermele din județ.
Succesul acțiunii a fost epocal. Au descoperit că zeci de mii de capete de animale ”lipsesc nejustificat”. Pe înțelesul tuturor, țăranul din Olt are tupeul să nu sune medicul veterinar de fiecare dată când taie un berbec la o pomană, când îi moare o capră de bătrânețe sau când dă o oaie zestre fetei!
Peste 33.000 de ovine, 25.000 de caprine și câteva mii de porci și vaci au fost ”radiate” din Baza națională de date. Citind comunicatul oficial, ai impresia că la Olt s-a produs o răpire în masă organizată de extratereștri sau că vreun baci mioritic a învățat teleportarea. În realitate, este vorba despre distanța astronomică dintre viața de la țară și tabelul de la birou. Pentru că, în viziunea autorităților, un bunic de 70 de ani dintr-un sat ar trebui să aibă un birou secretarial complet, să introducă formulare de mișcare în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor și să obțină pașaport de liberă trecere pentru fiecare iepure sau capră din bătătură.
Dacă o oaie a murit acum doi ani, dar formularul faptic nu a ajuns la dosar în trei exemplare cu ștampilă pătrată, pentru DSVSA e o neregulă majoră! Purtătorul de cuvânt al instituției ne asigură triumfător că prin această reducere din evidențe s-a prevenit acordarea necuvenită de subvenții. Sigur că da! Că și așa, fermierul român înota în subvenții și nu mai știe pe ce să cheltuie miliardele. Iar ca tabloul grijii părintești față de agricultură să fie complet, s-au lăsat și cu amenzi. S-au împărțit zeci de mii de lei în sancțiuni contravenționale, ca să se învețe minte țăranul că atunci când îi dispare un animal din bătătură. Prima grijă nu e paguba din ogradă, ci cererea scrisă către DSVSA.
În timp ce piețele sunt pline de produse de import, iar fermierul local abia își duce traiul de pe o zi pe alta, sanitarii veterinari localiste laudă că au făcut curățenie în calculator. Regulile sunt stricte, ne reamintesc autoritățile: nicio mișcare pe teritoriul național fără certificat, fără utilizator autorizat și fără coduri de bare pe crotalii. Rămâne totuși o întrebare?! Dacă un baci vrea să-și ducă turma de la un imaș la altul, n-ar fi mai simplu să-și ia și un contabil în traistă? Că de mâncat, oaia mănâncă iarbă, dar de existat… există doar dacă e bifată în aplicație. Ironia rămâne și ea, amară. O oaie poate să nu mai fie în registru, dar fermierul este întotdeauna la evidență atunci când vine vorba despre amenzi. Iar agricultura nu se ține doar cu registre, ștampile și sancțiuni. Se ține și cu oameni care muncesc, cu animale îngrijite și cu ”specialiștii”plătiți de ei care nu doar verifică dacă regulile au fost respectate, ci se asigură că ele pot fi respectate în mod realist. Pentru că nici oile nu țin contabilitatea, nici caprele nu completează formulare. De toate acestea se ocupă crescătorul. Și ar fi bine ca, înainte să fie tratat ca suspectul de serviciu, să fie tratat și ca omul fără de care agricultura nu prea are cum să existe.
