În politică, dacă nu ești la masă, ești în meniu. Când meniul e același de 30 de ani, garnitura se schimbă și bucătarii se scuipă peste ciorbă în timp ce îți explică, rânjind, că e spre binele tău.
Festivism prăfuit în care unii se bat cu cărămida în piept pentru zorii unei noi ere și de alarmism secetos, care ne livrează zilnic apocalipsa la pachet cu o nouă taxă. E o ”performanță”să auzi în fiecare dimineață că țara se duce pe copcă dacă nu mai scoți niște bani din buzunar, într-un circ al extremelor pe banii tăi.
Mesianismul lui Bolojan a făcut pasul fatal de la pragmatismul admirat la un ridicol aproape religios cu sprijinul amenințărilor PSD-iste care sună a știulete gol: mult zgomot, nicio substanță.
Corul de bocitoare cu aroganțe de influenceri și voci ongiste, de la Gheorghiu la Pîslaru, reușește o performanță unică. Ori îți împachetezi valiza spre țările normale la cap, ori te împing spre votul de protest, la AUR. Măcar ăia nu poartă măști de ”capitaliști iluminați” în timp ce vectorizează pe profit electoral.
Adevărul necosmetizat e că guvernul nu e Ordinul fraților minori. E o luptă pentru ”oase și ciolane”, o obsesie bolnavă pentru deficit și fonduri, într-o țară unde Parlamentul a devenit o scenă de TikTok pentru mizerii politice. Invocăm Bruxelles, sub fusta căruia ascundem neputința, când primul contabil de șeptel al țării, cu creionul după ureche, mai taie de undeva când vede că n-a fost atinsă producția la hectar. Când scuza PNRR, ”ne cere UE” va dispărea, cine, ce ne va mai cere?
Deocamdată avem canibalizarea. În momentul în care PSD se va retrage strategic, ”flaimucii capitalismului” își vor pierde inamicul preferat și se vor devora între ei. Într-un mecanism isteric, previzibil , pe care l-am mai văzut.
Spectacolul abia începe. Oamenii plătesc la suprapreț, un bilet de circ în care fiecare comediant joacă pentru cameră, nu pentru ei. Sunt spectatori și victime, deopotrivă. Bolojan nu mai administrează, ci ”salvează”. Nu mai explică, ci proclamă. Iar această teatralizare excesivă a maladiei de putere produce inevitabil ridicolul: promisiuni grandioase care se lovesc de realități administrative meschine. Acesta este rezultatul unei opoziții care nu mai face opoziție, ci zgomot.
Luați-vă popcorn. Coca Cola s-a scumpit tare. Urmează hohotele de râs care vor veni când ”analiștii” de serviciu vor începe să-i atace exact pe cei cărora azi le ridică ode. După modelul olimpicului Nicușor. Până se vor prăji de tot, vin alegerile următoare. O ducem greu. Dar măcar nu ne plictisim. Intrăm în ”demnitatea lui Nea Caisă”. Mucii și Flaimucii se fac frați acceptând funcția pe care o ocupă deja.
E mai vis ca la Paris! Te pup frate!
