Spitalul de psihiatrie cronici Schitu-Greci e pe podcast ! Săptămâna și clipul, unitate în diversitate, pe ergo-terapie toată lumea ! Metodă a manageriatului de succes in vitro ! Specialiștii medici de elită din conferința națională cu participare internațională ”Psihiatria în secolul XX între știință și umanitate” și-ar fi mușcat limba , pe silence, de ciudă dacă ar fi vizionat podcasturile.
În primul, de după ochelarii mișto de soare, cu valențe albastru ca marea, accesoriu excelent pentru curtea interioară, fostul manager al spitalului, actualul director medical, ne vorbea despre percepții , aparențe, într-un fundal sonor adecvat : ciripit de păsărele.
A urmat al doilea poscast, impresionant prin inițiativă, în care, nepoata unei doamne de la Contabilitate, venită în vizită la mătușica, făcea și voluntariat la locul de muncă al mătușii, și-și exprima în ingliș, uimirea lucrului bun găsit, fără a omite să puncteze însă, diferențele între sistemul medical de specialitate din America și Schitu Greci, singura unitate de profil voluntariată. Fără detalii pe diferențe, așteptăm un podcast din America în urma unei vizite manageriale, cu cameramanul telefonic, cu tot, întru continuitatea lucrului minunat intens viralizat.
Al treilea podcast, recent, a fost și cel mai cel ! Doamna doctor (care a ratat intrarea în Parlament, din motivul subiectiv de ultima pe listă în echipa care contează, colegă de suferință trecută și cu domnul manager, rateu și el, căci dacă nu rata, era acum în Casa Poporului și nu în ”casa noastră”), splendoare-n curte ! Numai dicție și imagine ! Cele câteva î, ă, âng…scăpate la montaj, asortate cu trilu- trilu ciripicesc, au arătat că și pentru un medic psihiatru, banca e emoție vie.
”În primul rând, doamna doctor, vreau să vă mulțumesc că existați!” Rostește un pacient vulnerabil care a găsit spitalul pe internet( nu știm dacă era în vigoare sofisticatul site al lui Cipi, ușor de accesat pentru orice potențial pacient de profil), cu vocea tremurândă și fața regulamentar, blurată, care îi spune precum în telenovelele serialelor turcești : „Mulțumesc că existați, doamna doctor!”
Doamna doctor, emoție toată ! Ar fi dat bine pe afecționarea emoțională și o lacrimă discretă, dar poate, data viitoare. O cameră foto-tele atent plasată. O carieră înfloritoare, o vulnerabilitate a pacientului exploatată artistic. Cu filtre, cu ciripit de păsărele, feeric și, mai ales, deontologic.
Pacientul?! E reconfortant să vezi psihiatria de vitrină unde tăcerea și discreția ar trebui să fie regulă, dar cineva a zis “acțiune!”. Doamna doctor, specialistă în sănătatea mintală și imagine personală, a găsit ingredientul perfect pentru promovare: un pacient fragil, emoționat, care îi spune “Mulțumesc că existați!”. În următorul podcast să se filmeze și o criză psihotică – cu sunet 3D. Să simțim și noi cât de „uman” e actul medical.
Imaginea contează, restul…se blurează și evident, taxează ! ”Nu e despre noi. Spitalul Schitu Greci e despre ei…” Despre voi e când vorbește Sicap-ul ! Sau altele făcute și nepublice, încă. Astea nu se blurează !
