Afaceristul Mircea Ungureanu nu scapă nicio lucrare în Olt şi judeţele limitrofe. Prinde băiatu` tot ce înseamnă lucrare în construcţii, reabilitări, canalizări, drumuri , poduri,podeţe, spitale,pieţe, târguri şi oboare…tot!
Cine are impresia că Ungureanu e „geniu„ în construcţii pe cele două firme, Roxana Miranliv şi Old &New, ambele Srl-urile „Pisicului„, pe numele de scenă, e naiv! Tot ce mişcă pe APDRP Craiova, cu obiect licitaţie, are acelaşi destinatar: Ungureanu!
De asta are grijă directorul Dorel Stăicuţ(foto), omul de bază al lui Ungureanu, în mâna căruia stau aprobările dosarelor! E?! E!
Dincolo de băzmelile Pisicului cu relaţiile lui la Codruţa Kovesi şi Hellwig, de ameninţările cu tot felul de bau-bau sus-puşi, Dorel Stăicuţ e o realitate. Ca şi concediile sale în Dubai, destinaţia preferată şi de Ungureanu, unde, spune gura lumii, acesta ar deţine şi una bucată locuinţă, vecină cu a altor tovarăşi –amici cu care pleacă şi petrece.
Dincolo de vacanţele exotice, limuzinele, botoxul, ţoalele şi ţărâna din buletin, Ungureanu e în coperţi la DNA! În mai multe, probabil, altele în afara lucrărilor din Spitalul Slatina, acolo de unde, procurorii anti-corupţie, au xeroxat topuri întregi de facturi…
Chiar aşa…?! Pe lucrările arvunite prin Primăria Slatina, unele în asociere cu Cafmin, altele în sub-antrepriză, cu alte firme „de geniu„, Ungureanu o fi dat şpagă?! Poate ne spune Prina, Vâlcov, Tomescu….SAU CHIAR Sorin Păduraru! Pariem că de Ungureanu vom mai auzi! Nu va trece vara…!










































































