„Concomitent cu cercetarea și aducerea în fața instanțelor a dosarelor de mare corupție, anul 2016 a fost marcat de înmulțirea atacurilor, unele fără precedent ca agresivitate, la adresa activității și a procurorilor DNA. Acest fapt a fost menționat și în Raportul anual din data de 25 ianuarie 2017 al Comisiei Europene.
Prioritățile DNA în 2017 vor viza continuarea instrumentării dosarelor de corupție la nivel cu accent asupra cauzelor de:
– Fraudă și corupție în achizițiile publice în special, în sănătate și infrastructură;
– Fraudă cu fonduri europene;
– Corupție în sistemul judiciar;
– Recuperarea prejudiciilor și confiscarea extinsă.„
Nici nu pot a gândi, măcar, cum le e somnul de noapte și cât de plăcute visele șefilor de la cârma implementărilor lucrărilor pe fonduri europene. De la consultările pentru sfaturi demne de luat în seamă cu primarii beneficiari, organizate înainte de licitații, până la trimiterea evaluatorilor, prin delegații sub propria semnătură de șef răspunzător și responsabil, pentru verificări temeinice în teritoriu. Făcute la unii, da, la alții, ba, funcție de sesizări mai mult sau mai puțin anonime.
Pot gândi însă că nicio faptă de corupție sesizată nu va rămâne necercetată. Chiar dacă ești adjunct și tovarăș cu… tovarășii !











































































