Eduard Cincu este fostul consilier cadastral de la OCPI Olt, în jurul căruia s-a format dosarul Millenium Topographica. Investigaţiile au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, iar mita luată de Cincu, spun procurorii, ani de zile, lună de lună, în formă continuată, le-a adus calitatea de inculpaţi în dosar lui Darius Vâlcov şi Mircea Dogaru, primul, deja celebru, cel din urmă cândva consilier juridic la Millenium Topographica, perioadă în care, l-a îndemnul lui Vâlcov i-ar fi dat lui Eduard Cincu 1.000 lei, lunar, pentru a lucra în favoarea firmei de cadastru, astfel încât aceasta să obţină repede şi bine autorizaţiile şi avizele OCPI în lucrările cadastrale realizate.
Un dosar care nu ştim în cât timp s-a pitrocit, dar ale cărui măsuri luate pe repede înainte, au înregistrat un prim eşec : respingerea definitivă , printr-o decizie a judecătorului, a măsurii controlului judiciar aplicată lui Vâlcov de către procuror.
Ciudat rămâne că Mircea Dogaru nu contestă măsura controlului judiciar, în timp ce primul inculpat în dosar, Eduard Cincu, tocmai a făcut-o. Azi, Tribunalul Olt a decis:
| 03.07.2017 |
| Ora estimata: 12:30 Complet: CDL6 Tip solutie: respinge plângerea Solutia pe scurt: Încheiere nr. 43 – În baza art. 2151 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 213 C.proc.pen., respinge plângerea formulată de inculpatul Cincu Eduard, împotriva ordonanţei nr. 114/P/2016 din data de 28.06.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, prin care a fost prelungită măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.07.2017. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 43/2017 03.07.2017 |










































































