La plângerea penală a cetăţeanului Ludovic Orban, conjunctural şi preşedinte al PNL, social democraţii de la Olt reacţionează pe măsură. Preşedintele PSD Olt şi vicepremierul Paul Stănescu au remis o poziţie oficială prin care îl acuză ce Orban de trompetă a preşedintelui Klaus Iohhanis, cel care, în opinia lui Paul Stănescu, opinia oficială şi a PSD, ar sta în spatele demersului cetăţeanului Ldovic Orban:
„Ludovic Orban a făcut o plângere penală la adresa doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă. Sunt convins că, în spatele acestei plângeri, stă președintele Iohannis, care demonstrează încă o dată că nu este dispus să coopereze decât cu instituțiile sau persoanele pe care le poate controla.
Așa cum a spus și președintele PSD, domnul Liviu Dragnea, noi, membrii PSD, nu suntem slugi, deci nu avem nici un motiv să stăm cu capul plecat. Ar fi bine ca domnul Iohannis să se gândească mai bine și să-și dea seama că nu este un vătaf, ci un președinte ales. Așa cum și PSD este un partid ales cu majoritatea voturilor, iar Guvernul este învestit de Parlament, în urma desemnării prim-ministrului chiar de către Președinte, adică de Iohannis.
Când faci o plângere penală unui premier pentru că își exercită atribuțiile, e cât se poate de clar că nu dorești ca această guvernare să ducă la capăt un program asumat, care a produs și produce în continuare rezultate bune. Dar, în ultima vreme, constat cu tristețe că domnul președinte a făcut o obsesie în a-i cere demisia premierului. De ce? Vrea din nou un guvern al lui, așa cum declara la începutul lui 2015? Vrea din nou să aibă poporului lui, cum spunea în Malta, în februarie 2017? Sau vrea din nou să aibă armata lui, așa cum îi spunea domnului Juncker, în 12 mai 2017?
Nu, este foarte clar că Iohannis vrea să dispară statul de drept, legitimat de Constituție, și să-și întărească statul paralel care a început să se clatine! Sau, poate, pur și simplu, a intrat deja în campanie electorală și nu știm noi… Ori poate că se pregătește de vacanța de vară și vrea să lase în urmă niște fumigene care să-i acopere adevăratele destinații turistice și intenții…„(Paul Stănescu, viceprim-ministru)
O reacţie promptă a venit şi din partea deputatului Marius Iancu. Parlamentarul îl acuză pe Iohannis că bagă România în criză şi că folosesc Justiţia în interes politic partizan:
„Iohannis vrea un nou mandat și aruncă România în criză
Dacă multi nu au crezut că evenimentele din 2015 care au dus la căderea Guvernului condus de Victor Ponta, guvern legitim, investit prin votul românilor a fost un scenariu bine pus la punct de președintele Iohannis și cei care îl susțin, acum avem dovada clara.
Dacă președintele vrea „guvernul lui”, cere de câteva ori demisia premierului în funcție, de cinci ori în cazul lui Victor Ponta, de trei ori în cazul Vioricai Dancila, iar apoi cineva face plângere penală împotriva premierului. Guvernul Victor Ponta a fost dat jos printr-o înscenare judiciară, făcută de DNA, premierului Ponta care a fost demontata în instanță. Guvernarea s-a pierdut, România și-a stopat creșterea economică și nimeni nu a răspuns pentru ce s-a întâmplat atunci.
Acum, în plină creștere economică record a României, când românii au mai multi bani in buzunare și puterea de cumpărare și nivelul de trai au crescut vizibil, Iohannis face acelasi joc murdar cu ajutorul PNL și vrea să darame un guvern legitim pe care românii l-au mandatat cu un număr foarte de mare de voturi ca să guverneze.
De ce nu trebuie să guvernăm în interesul românilor si al României? De ce președintele Iohannis și săgeata lui, Ludovic Orban se foloseasc de politica externa a Romaniei pentru a da jos un Guvern?
Sunt Iohannis și PNL antiamericani și vor să schimbe strategia de politică a României? Aceste lucruri nu le putem ști pentru că Iohannis a refuzat, în campania electorală din 2015, să vorbească despre politică externă. Din cuvintele asociate „penali”, „evrei” și „americani” înțelegem că dorința președintelui în materie de politică externă este alta si are nevoie, din nou, de „guvernul meu” de marionete care să stopeze, din nou, creșterea economică și dezvoltarea României, și de procurori care să îi înlăture adversarii politici.
Așa vrea să își asigure Iohannis un nou mandat, prin reclamații la Curtea Constituțională, plângeri penale, cătușe, amenințări, aruncând România într-o criză pe plan extern?„










































































