Cu sondajul la fund și Comunicatul președintelui Doldurea în cap pentru măririle salariale din primărie, domnul primar Liviu Radu pare să nu fi priceput nimic din ce trebuie să facă, să corectereze, măcar de acum încolo, dacă până acum atât s-a putut!
Absolut halucinant pe site-ul Primăriei Caracal postează în pricipiul obligatoriu al transparenței, între celelalte proiecte de hotărâre și Proiectul 12 /REFERITOR la aprobarea listei de repartizare a 12 locuințe pentru tineri construite din fondurile ANL, în regim de închiriere în municipiul Caracal pentru anul 2020. 
Deschizând cele două ANEXE, surpriză totală! În ambele se trece doar punctajul, numărul persoanelor și beneficiarul e lipsă !!!!! http://www.primariacaracal.ro/fisiere/Consiliul-Local/Proiecte/2020/proiect_nr.12din22.01.2020.pdf

Astfel este postat Proiectul pe site-ul primăriei, atrăgând indignarea solicitanților dar, mai ales suspiciuni asupra corectitudinii repartizării. Care, spun cei ce ne-au semnalat aroganța, nu-și explică secretul anexelor pe numele și prenumele beneficiarilor, în condițiile în care, în urmă cu două luni, repartizările altor astfel de locuințe au fost la vedere!
Ciudățenia publicării anexelor fără numele beneficiarilor ar putea avea și ceva explicații. Ele s-ar putea regăsi chiar în unii beneficiari omiși, salariați ai Primăriei Caracal:
1.Ioniță Anca-purtător de cuvânt cu domiciliul in Drăgănești-Olt…
- Diță Ionuț – referent în cadrul aceleiași primării și nepotul unei doamne cu influență în zonă
- IonescuLucia – Funcționar public în cadrul Serviciului de Fond funciar
Nu spunem că locuințele acordate nu ar întruni condițiile legale prevăzute. Spunem doar că postarea blanc a anexelor a reușit să irite, din nou! Și numai mâine nu e 21 iunie…! Sau, fără să aibă o certitudine a candidaturii, domnul primar joacă la cacialma?!
Pentru beneficiarii omiși din Anexele fără nume postate pe site-ul primăriei, Click pe facsimilele următoare! Restul, vă privește…! Domnu Doldurea, repetir metoda Comunicatul, sau scoateți-l la tablă pe responsabilul cu Administrația în guvernul din umbră de la Caracal! Sau…vi se pare că sunteți pe val?!













































































