
Cu adâncă recunoștință înaintea PSD Olt care a cedat prefectul și subprefectul/bucata 1 lui Voiculescu ca să-i ia anticipat și ”trecutul care este trecut tocmai pentru că a trecut”, prim vicepreședintele liberalilor de la Olt, cu voia lui Oprescu de la PSD, tot prefect de județ, s-a pregătit așa cum se cuvine pentru primirea celui de-al doilea subprefect/bucata 2, partener din Coaliția king Iohannis.
Din 25 septembrie, de la intrarea în negocierile pentru români și a lor viață, prefectul Homorean tot achiziționează ”mobilier birou”. Unul gri, mișto, asezonat cu dulapuri și anexele aferente, ultima achiziție , cea de-a treia până la sosirea mâine în Prefectură a președintelui TSD Olt, Cosmin Floreanu, ofertată acceptat pe 28 decembrie 2021, de la același furnizor al casei/Prodapis Costin Srl-D, firmă mică, dar fâșneață, cu lipici la o doamnă integră, mai ales când nu face parte din comisii,dar le constituie și li se substituie.
Ca să n-o mai cântăm, că e deja hit, știrea e că de mâine, Cosmin Floreanu vine și devine subprefect de Olt. Semnează Ciucă al nostru. Biroul e gata amenajat, mobilier nou, sfințit, dezlegat de harfele de Izbiceni, aerisit și parfumat. S-a preocupat Florin al nostru. La instalarea oficială de mâine și depunerea jurământului prezența va fi grandioasă.
Așa să ne-ajute Dumnezeu !
Dacă apare senatorul Voiculescu rog colegii de breaslă să înregistreze spiciul, că pentru mine personajul e prea profund ! Mai dă una gen ”lucru( care e lucrul, nu râde, domn `profesor Iacobescu) pe care l-am învățat este că trecutul este trecut tocmai pentru că a trecut”, din solidaritate cu omul care e geniu mă apuc și eu să scriu o carte de prăjituri !











































































