Au fost cunoscuţi sub denumirea „pensionarii lui Vâlcov„. Şi chiar aşa au şi fost! Pentru ei şi voturile lor, câştigate şi confirmate în fiecare scrutin de alegeri, primarul de atunci, Darius Vâlcov, le-a construit clubul lor. O clădire cochetă, într-o zonă selectă-în imediata apropiere a Esplanadei, punct de reper al municipiului reşedinţă de judeţ. Le-a organizat spectacole, concursuri diverse şi le-a dotat Clubul Pensionarilor cu tot ce au cerut. Fostul primar pedelist, Darius Vâlcov, nu le-a refuzat nimic…dar şi ei, i-au dat, toate voturile! Erau cunoscuţi în urbe ca „pensionarii PDL„, nu numai ai lui Darius Vâlcov şi tratau cu oarecare superioritate, pensionarii lui Mitroi…pensionarii PSD! Şi azi, majoritatea dintre ei, cei ai lui Vâlcov, refuză uniunea. Chiar dacă, între timp, foştii pedelişti s-au lipit de pesedişti, cu tot ce le-a stat în mână…Şi vice-versa…!
Zvonul, din ce în ce mai intens circulat, cum că actualul viceprimar-primar interimar, Emil Popa, vrea să le facă bagajele şi să-i transfere la sediul pensionarilor„pesedişti„ din Progresu, unul incomparabil cu cel de pe Strada Victoriei, i-a înfuriat rău pe venerabilii vârstei a treia care au făcut din club, a doua lor casă. La mijloc ar fi, spune şoapta cartierului, înfiinţarea unei grădiniţe particulare sub patronajul unei dame băgate în toate, care se consideră elevată…Nu e! Nici pe departe!
Aceleaşi şoapte spun că, inclusiv proiectul de hotărâre pentru desfiinţarea clubului ar fi, gata redactat şi palma bătută cu aleşii consilieri. Mulţi dintre ei, „oamenii lui Vâlcov„, regăsindu-se azi în forurile de conducere ale PSD Slatina. Dacă sunţeţi curioşi, lecturaţi presa obiectivă…
Deşi interimarul primar, Emil Popa se jură că el nu ştie nimic, oamenii sunt neîncrezători. Intenţia schimbării destinaţiei Clubului Pensionarilor în grădiniţă particulară pare, totuşi,benefică: pentru opoziţie, fiindcă, de se vor satisface ifosele madamei cu pretenţii intelectuale, adio voturi pentru PSD! Iar în Slatina…periculoasă şi imprevizibilă se prefigurează competiţia pentru primărie!!!!










































































