Cum minte CAO, nu mai surprinde…Nici de ce o face, nu mai surprinde! De la venirea lui Langa-vărul lui Vâlcov, director general şi a lui Strinu-fina lui Vâlcov şi(soaţa şoferului acestuia, Marinică), director economic, Compania cu acţionar majoritar, Consiliul local Slatina(sanchi!), a devenit stat în stat, nu doar izvor de şpagă pentru Vâlcov şi Prina, inculpaţii penali de azi.
Cu un tupeu ORDINAR, oficial, printr-un comunicat de presă, CAO trage o flegmă-n faţă slătinenilor! Şi nu e prima…!
Iată oficialul Comunicat de presă remis unui cotidian local:
„S-a solicitat de către SC Compania de Apă Olt SA, desemnarea prin instanţă a unui expert tehnic, ce va emite un Raport prin care să fie stabilit stadiul fizic al lucrărilor executate şi al celor rămase de executat (Consultantul de supervizare Hill International a refuzat să-şi respecte obligaţiile contractuale, nedepunând o determinare, un raport prin care să fie confirmat un stadiu fizic al lucrărilor). După finalizarea, de către expertul tehnic desemnat, a raportului final privind lucrările executate şi restul lucrărilor rămase de executat, SC Compania de Apă Olt SA va putea demara procedura de achiziţie publică pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Slatina”…..
„Având în vedere faptul că, termenul de finalizare, conform contractului (9.03.2013), a fost depăşit, după numeroase şedinţe de lucru privind stadiul execuţiei, adrese şi notificări transmise, prin care s-a solicitat mobilizarea tuturor resurselor, asumarea faptului că lucrările rămase de executat vor fi finalizate şi prezentarea unui nou grafic de execuţie revizuit, astfel încât să nu fie depăşită perioada de eligibilitate a proiectului (31.12.2015), Autoritatea Contractantă a calculat penalităţi de întârziere, conform clauzelor contractuale, (n. red. – pentru Tehnologica Radion)”-Sursa: Gazeta Nouă.
În fapt, CAO încearcă, minţind GROSOLAN, să se disculpe înaintea slătinenilor pentru nescoaterea la licitaţie a lucrărilor rămase nerealizate de Tehnologica Radion după rezilierea contractului, în decembrie 2014 şi intrarea în insolvenţă a firmei. MINCIUNA Companiei de Apă constă în solicitarea instanţei , în vederea desemnării unui expert tehnic privind realizarea unui raport care să stabilească oficial şi cât mai obiectiv, stadiul fizic, atât al lucrărilor executate, cât şi al celor rămase de executat. CAO motivează lipsa demarării licitaţiei în vederea finalizării lucrărilor de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din Slatina, tocmai prin lipsa expertizei tehnice, cerută în instanţă…
CE AVEM NOI AICI?!
|
Părţi
|
Şedinţe
|
În data de 22 iulie 2015, printr-o hotărâre executorie şi definitivă, instanţa constată EFECTUATĂ EXPERTIZA având ca obiectiv: stadiul fizic al lucrărilor efectuate în cadrul obiectivului „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Municipiul Slatina„, în temeiul contractului nr. 9793/30.07.2010, încheiat între Compania de Apa, în calitate de Autoritate contractantă şi SC Tehnologica Radion SRL – Riloval SL, în calitate de antreprenor.
În 17 septembrie 2015, CAO OLT MINTE CU NESIMŢIRE ! De ce o face… ?! Fiindcă expertiza efectuată va cântări greu, greu de tot, în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată în care Asocierea Riloval SL Valencia şi Tehnologica au dat în judecată CAO ! Berna îşi vrea şpaga înapoi !
REFERAT DNA : „Fapta inculpatului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN constând în aceea că, urmare a înţelegerii cu BERNA THEODOR din anul 2009, a primit, în perioada 2010-2013, de la acesta, personal sau prin intermediul S.C. TEHNOLOGICA RADION S.A., S.C. PLUS CONFORT S.R.L, S.C. MKS STILL GRAND SERV S.R.L., S.C. BOGMAR PRO DESIGN S.R.L. şi S.C. CAFMIN S.R.L., aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul firmelor menţionate, suma de 600.000 lei transferată de S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. în contul S.C. PLUS CONFORT S.R.L., a rămas în contul acestei din urmă societăţi, nemaifiind remisă destinatarului final VÂLCOV DARIUS BOGDAN, în schimbul exercitării influenţei pe lângă factori de decizie din cadrul autorităţii contractante în legătură cu proiectele „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în municipiul Slatina”, „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt” şi „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava” şi a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor, în vederea câştigării de către BERNA THEODOR, reprezentant al S.C. TEHNOLOGICA RADION, a unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti…„
REFERAT DNA: (Dosarul Vâlcov- 17 miliarde lei Rol, 10% , şpagă de la Păduraru, tot pe lucrări licitate CAO Olt)– ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ a precizat că, în cursul anului 2014, VÂLCOV DARIUS BOGDAN i-a spus că o să fie abordat de ROTEA CĂTĂLIN ŞTEFAN, şeful său de cabinet, pe care va trebui să îl sprijine în cele ce acesta îi va comunica. În aceste condiţii, a fost contactat telefonic de ROTEA CĂTĂLIN ŞTEFAN, care i-a cerut să îl însoţească cu maşina la locuinţa lui PĂDURARU SORIN ALEXANDRU, situată în apropierea pădurii Strehăreţi din Slatina. După ce a introdus autoturismul în curtea locuinţei lui PĂDURARU SORIN ALEXANDRU, acesta a pus în portbagajul autoturismului o geantă de voiaj din material textil, de culoare închisă, pe care a transportat-o la apartamentul nr. 3 din blocul V23, situat în strada Ecaterina Teodoroiu, în care locuia VÂLCOV DARIUS BOGDAN şi unde se afla în acel moment LANGA BOGDAN GRAŢIAN.
La locuinţa lui VÂLCOV DARIUS BOGDAN şi în prezenţa vărului acestuia, LANGA BOGDAN GRAŢIAN, ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ a desfăcut geanta şi a constatat că în aceasta se afla o sumă cuprinsă între 16 şi 20 miliarde lei vechi, compusă din bancnote de 50, 100 şi 200 de lei, bani pe care i-a numărat personal….„
………………….
„Totodată, martorul LANGA BOGDAN GRAŢIAN a declarat că ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ venea frecvent în apartamentul vărului său, VÂLCOV DARIUS BOGDAN, şi au fost situaţii în care lăsa sau lua sume de bani, fără a putea preciza cuantumul acestora, fiind posibil ca în luna septembrie 2014 să se fi aflat în apartamentul lui VÂLCOV DARIUS BOGDAN, iar ŞUŞALĂ LUCIAN PETRUŢ „să fi venit şi să fi lăsat o geantă în apartament, despre al cărei conţinut nu am cunoştinţă”…„
Martorul LANGA BOGDAN GRAŢIAN este vărul lui Vâlcov şi directorul general al CAO Olt…! ACELAŞI CU …ŞPAGA LA VEDERE ŞI …MINCIUNA!










































































