În urmă cu doi ani Garda Financiară Olt depista la un control mai multe transporturi din balastiera unui anume Buruntia de la Corabia „garantate„ doar prin avize de însoțire a mărfii,a se citi piatră, fără nici un fel de factură fiscală. La vremea aceea,Garda Financiară și-a făcut treaba. A ridicat carnetul cu avizele de însoțire a mărfii din care rezulta clar evaziunea fiscală întocmind un dosar penal care a ajuns pe mâna lui Mitroi, polițist în cadrul SIF Corabia,aflat în subordinea directă a comandantului Poliției Corabia, Daniel Constantin, la rândul său aflat în subordinea directă a adjunctului IPJ Olt, comisarul șef Valerian Iliescu,cel care a girat pentru funcția lui Constantin imediat după ce a promovat din șef al poliției corăbiene,în cea de adjunct la Poliția Olt. De fapt,comandantul Constantin este nu doar protejatul adjunctului Iliescu ci și un apropiat al acestuia,excursionist cu șeful prin „schimburile de experiență” în străinătate ale IPA,organizate de acesta. Cazul a fost,bineînțeles,raportat imediat la județ și în final,după câteva intervenții,inclusiv o vizită la Rotunda,cartierul general al actualului deputat Dan Ciocan, Mitroi a soluționat cazul: NUP!
Nici directorul general al Finanțelor Olt din vremea aceea, Elena Gherghina nu a avut de obiectat,ulterior fiind terfelită într-un scandal monstru care viza rambursări de TVA pe firmele unor oameni de afaceri liberali,inclusiv pe cea a soțului său,doar pentru că la putere era PDL și la PDL Olt era pe vremea aceea mare și tare Darius Vâlcov care nu-l deranjase de pe scaunul de adjunct pus de PSD pe comisarul șef Iliescu. Nici nu avea interes!
Puțină lume știe că Buruntia de la Corabia e nașul lui Florin Diaconescu,adjunct pe vremea guvernării PDL la Garda Financiară Olt,în prezent director general al Direcției Finanțelor Olt.
În același timp,din alte balastiere de la Olt se vindea,tot la negru,piatră către firma Romstrade care a căzut nu doar într-un scandal cu implicații și la Olt asupra cărora vom reveni,dar și într-un„păcat” care a costat-o mult și pentru care unii,care au vândut tot la negru,dar sub preț piatră lui Romstrade,scoțând astfel de pe piața neagră a evaziunii fiscale alte firme colaboratoare și „partenere„ Romstrade,au plătit cu libertatea!
Toate ițele deloc încâlcite dar grele prin nume,funcții și implicații,inclusiv politice de la Olt zac într-unul din dosarele despre care consemnam ieri,găsite de procuror la polițiștii din SIF Olt. Dosarul „Balastierelor”,damblaua tuturor prefecților și subprefecților din anul 2000 ce s-au perindat la Olt, a rămas la fel după multă tevatură făcută. Un fel de pisică arătată, obiect de șantaj pentru „ciocul mic și joc de glezne” pentru cei care nu se mulțumeau cu ce li se dădea.
Surse din IPJ Olt spun că acesta se află sub directa și sigura protecție a polițistului Florescu, de unde altundeva decât tot din SIF Olt, cel ce urmează a fi recompensat și…avansat!
Altfel „băiat bun”,ca și colegul Voiculescu al cărui portret robot urmează. Exemplul de mai sus a fost și este omologat cu succes și în transportul altor mărfuri din domenii de evaziune fiscală grosolană, la scară extinsă, practicată cu succes și prosperitate în zona de sud a județului în directa colaborare și protecție a șefilor din Poliția Olt.
Unul din sponsorii polițiștilor a băut un ceai de două ore, în urmă cu două zile cu șeful Poliției de la Corabia. Domnul Iliescu nu a fost prezent,dar a fost văzut în Slatina, pe picioare… Probabil mergea la un control medical…
Laura Mira









































































