Cerem scuze cititorilor noștri pentru întârziere și revenim: lansarea adjunctului IPJ Olt pe o altă funcție în cadrul Inspectoratului de Poliție Ialomița a fost făcută special. Special pentru comisarul șef Valerian Ionescu, până trece iufa. Dezinformarea pe care însuși comisarul șef Pruteanu a aruncat-o presei în ziua bilanțului, ambiguă și ea-„s-ar părea că domnul Iliescu a fost transferat la Ialomița”a avut,cel puțin pe moment,efectul dorit,media din Olt consemnând mutarea lui Iliescu la Ialomița. Numai că nu e așa! Adjunctul IPJ Olt se află încă în concediul medical în care a intrat de la declanșarea scandalului din și în Poliția Olt,pentru simplul motiv că și l-a prelungit! De ce?! Să se „stingă focul” și să-și intre pilele pe care le are în funcțiune. Pentru ce?! Pentru a putea scăpa ușor, mult prea ușor față de ceilalți ofițeri sancționați,în speranța revenirii pe post. Șeful bolnav în prelungiri al IPJ Olt nu poate face obiectul unei necesare cercetări,tocmai pentru că s-a pus la adăpost în spatele certificatului medical prelungit și ne întrebăm,firesc,dacă e atât de bolnav,de ce nu și-a cerut pensionarea?!
Așadar, comisarul șef Iliescu,în afara faptului că îi e rău în fiecare zi și are nevoie de …liniște, stă la pândă, așteptând momentul prielnic,sau telefonul care trebuie pentru a se…însănătoși! Între timp, spun unele voci din sistem, consiliază,prin telefon și îmbărbătează. Ceva la modul, stați liniștiți,că revin…
Nu știm dacă domnul Iliescu își revine în apartamentul său din București,cumpărat în 2011 și omis din declarația de avere ,sau în altă locație. Important e să se facă bine cât mai repede pentru a răspunde multor,multor,întrebări. Una din ele: de la cine și mai ales cum a obținut sponsorizările de câteva miliarde consistente pe IPA pentru „schimbul de experiență” din Anglia 2012, inclusiv de la patronul unui PECO din Vișina care avea un dosar la Cercetări Penale. Povestea continuă…









































































