Ca într-un film kafkian absurd, ilogic, incoerent, sub hipnoză, sau ziua, ca proştii ! Aşa s-a stat azi la Tribunalul Olt, mai bine de două ore, la grămadă, ziariştii, avocaţii lui Vâlcov, Vâlcov însuşi şi doi trei gură cască, şi ei, pe-acolo.
Aşteptând procurorul DNA ST Craiova să-şi facă apariţia…care nu s-a arătat la faţă. Care, sunat pe celular pentru lămuriri, de cei abilitaţi să purceadă la demers, nu a răspuns la telefon. Nici prima dată, nici a doua, nici a treia…niciodată ! Atunci s-a apelat DNA ST Craiova care a dat-o în bălmăjeală şi bâlbâială : ba că e la grefierul şef o hârtie cu antet în care spunea că nu au pentru termenul de azi, procuror, grefierul şef nu ştia nimic…Până când, după ore de stat cu gura căscată şi ochii-n soare, pe 41 grade, ca proştii, în timpul şedinţei de judecată un jandarm a înmânat judecătorului Otilia Chiriţă o hârtie. Pe care a citit-o grefierul, din dispoziţia doamnei jude. În care DNA ST Craiova, din alt film, cerea un termen de preschimbare, la cel oficial de azi, în care se afla, motivând că procurorul era angrenat în dosarul bla bla bla…de la Craiova!
Evident , greşeala DNA a fost rapid taxată de avocaţi. Nici că se putea altfel…era la mintea gâştii că un termen de prescriere solicitat era doar o pocnitoare : să ne acoperim cumva, gogomănia, ca să fie bine, să nu fie rău ! So, 20 septembrie, termenul următor în dosarul Darius Vâlcov 2 de la Tribunalul Olt ! Termen de amânare… ! De prescris, s-a prescris aventura inedită şi periculoasă în care ne-a târât, pe toţi, DNA ST Craiova , azi !
Când oamenii, indiferent cum îi cheamă, au asemenea acţiuni abracadabrante, de noaptea minţii, înseamnă că se întâmplă ceva cu ei. Undeva e o presiune, sau mai mult.










































































