Așa se schimbă declarațiile jurate cu mâna pa Biblie : lovindu-se de chipuri cioplite înzorzonate care bine remunerate, păstrate în funcții sau promovate în altele la care nici nu visau vreodată , sfidează. Încercând în văzul lumii, să-și ascundă propriile minciuni.
Deși în audierile date în fața judecătorilor și-au păstrat declarațiile din referatele DNA, acum sunt gata să și le schimbe. Subit, memoria le-a revenit și sunt gata să riște cu incrimarea de mărturie mincinoasă de dragul adevărului. Al cui adevăr, urmează să-l auzim. În cazul în care nu a avut nimic de-a face cu frăția din rechizitoriile procurorilor, vor avea de-a face ceva în proces. Declarând….ce, suntem foarte curioși și noi.
Una peste alta, procesul lui Darius Vâlcov de la ÎCCJ face toți banii plinului benzinei cu acciză. Toți ! Piruetele, trebuie să recunoaștem, măiastre, numele surprinzătoare cerute sprea a fi audiate, toate includ schimbări de gașcă. Cum nici gașca nu mai e ce-a fost, lucrurile sunt clare. Gașka de azi trebuie să distrugă gașka de ieri. Și lucrul ăsta continuă în toate restul celorlalte două procese ale lui Darius , cândva Întâiul, de la Tribunalul Dolj și Tribunalul Gorj. De fapt, lucrurile astea au început să fie vizibile de la începutul proceselor. Fiindcă găştile sunt formate din oameni, oameni mici în general, cu interese divergente, dorințe de preamărire personale, vulnerabilităţi, frici, slugarnici sau invers, care se vânează când nu se denunță între ei şi schimbă tabăra de la o zi la alta. Problema e de oameni. Fie că ești martor, inculpat, judecător. De cât îşi preţuiesc statutul, ce caractere au şi sfori au pe la spate.
După ce l-a făcut Cetățean de onoare al Slatinei, când îi era șef la partid și el era primar la Slatina, Vâlcov îl cheamă pe Blaga la bară. După ce l-a denunțat și denunțul i-a fost clasat. Începuse urmărirea penală….
„ După două întâlniri cu Vasile Blaga în Modrogan. Am avut prima întâlnire cu Berna( Tehnologica Radion). Cred că a fost în al doilea semestru al lui 2009. a doua a fost în 2010, după vizita lui Blaga în Slatina. A treia întânire a fost în 2011….„
De aici și cerea lui Darius Vâlcov pentru a fi reaudiat Vasile Blaga.
Și Blaga nu e singurul solicitat de Vâlcov pentru reaudiere.
Calotă Elena Sălciană, inculpată cu Vâlcov în dosarul Mită la Millenium Topographica, unic patron și administrator al aceleiași firme de cadastru,
Dorel Șteomlega, director APM Olt,
avocații Ciobanu și Panaitescu, cei care l-au asistat pe Vâlcov în primele audieri la DNA,
Lorena Nicola, consilierul personal al lui Vâlcov când era primar în Slatina,
Lavinia Șandru, fosta soție și Dumitru Vâlcov, tatăl lui Darius Vâlcov,
Leonid Moisiu, actualul președinte ANFP,
Mirela Fodor, secretara lui Berna,
Datcu Manea Alexandru, salariat Tehnologica, acesta fiind cel ce a supervizat lucrările din Slatina executate de Tehnologica,
Vasile Popa, patronul firmei Comrem Slatina,
Adrian Ceparu și Florea Mierleșteanu, salariați Primăria Slatina,
audierea tuturor membrilor din comisiile de licitație,
efectuarea unei expertize financiar contabilă pe întreg circuitul infracțional al rețelei consemnat în rechizitoriile DNA/ Tehnologica-Plusconfort-SGV-Bogmar-Rupiah-Aceti-Millenium-Contis-Eneroprod-Aceti-Cafmin-CAO- City Hotel
Solicitările lui Vâlcov sunt foarte bine gândite. În primul rând, efectuarea unei expertize pe întreg circuitul mai sus consemnat va amâna procesul cu 1 an, cel puțin. Tehnologica și Bogmar sunt doar două dintre firmele intrate în insolvență și reconsituirea în arhiva lor, mutată și para mutată, a facturilor și actelor fiscale aferente sunt imposibil de găsit în integralitatea lor. După expertiză, se poate solicita o contra expertiză care va lungi și ea, procesul.
Martorii solicitați au strânse legături de fidelitate cu Vâlcov și nu ieri , de azi. După modelul Larisei Popa, promovată pentru merite deosebite numai de puțini știute administrator la Telecomunicații CFR , Leonid Moisiu, fostul director Resurse Umane din Primăria Slatina a fost, de două ori promovat și susținut în avansări de Darius Vâlcov. Prima dată prefect de Olt, în Guvernarea Boc, și în urmă cu puțin timp, când i s-a pus în brațe funcția de președinte ANFP.
Dorel Șteomlega, longevivul director de la APM Olt, din vremea primelor luni de Guvernare PDL, până în zilele noastre i-a rămas extrem de fidel lui Darius Vâlcov, îmbinând mai multe momente cu și pentru acesta( subiect asupra căruia vom reveni).
Lorena Nicola, fosta secretară din primăria a lui Vâlcov, mâna dreaptă a acestuia, este de câțiva ani buni într-o relație neoficiată încă prin căsătorie, cu Leonid Moisiu. Sora acesteia a fost mana dreaptă a lui Moisiu când era prefect.
Elena Calotă Sălcianu, acționar unic și administrator la Millenium este inculpată cu Darius Vâlcov în procesul mită la Millenium. Divorțată în timpul anchetelor DNA , de soțul ei, Alin Calotă,( și atunci, ca și acum, directorul Direcției de Impozite și taxe din Primăria Slatina, omul care dă bun de plată pe toate ordinele de plată și facturile din primărie), din cauza contractului lui Millenium cu Primăria Slatina, de ochii lumii, se spune în oraș, fiindcă locuiesc, în continuare împreună, Elena Calotă care „ și-a amintit multe lucruri între timp„, după cum a spus Vâlcov în fața judecătoarelor, va merge la nunta fostei sale cumnate, unde naș va fi chiar Darius Vâlcov.
Audierea membrilor comisiilor de licitație ar lungi, cu câteva luni, cel puțin, procesul. Un proces care se apropie de pronunțare în cazul în care, pe data de 17 octombrie, judecătorii vor respinge solicitările lui Vâlcov.
În cazul în care ele vor admise, fie și parțial, procesul se va lungi. Miza este liberatea, bătălia, pe viață și pe moarte ! Una cu orice preț, indiferent de nume, fiindcă Darius Vâlcov nu mai are ce pierde. Cu excepția libertății….Banii vin și se duc…ce nu e prevăzut expres, nu e interzis !











































































