Pas cu pas se recuperează bunurile consemnate în rechizitoriile procurorilor DNA ca aparţinând lui Darius Vâlcov, deţinute prin interpuşi. La început a fost Aceti. Şi Aceti a fost vândută de acţionarul majoritar Rupiah către TOPNEF Reciclare Srl. Deţinută de numitul Deaconu Nicolae Cristian. Pe persoană fizică, de data asta, Deaconu Nicolae Cristian ia şi Spa-ul Ancăi Guşatu. Pas cu pas….
Cristian Deaconu înregistrează la Direcţia de Patrimoniu a Primărie Slatina, în data de 29.11.2017 solicitarea privind transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafaţă de 230 mp, situat în municipiul Slatina, Aleea Muncii nr. 10, ce face obiectul contractului de concesiune nr.54/08.06.2005, încheiat între Municipiul Slatina şi S.C. Andromeda S.R.L. Slatina, ca urmare a dobândirii construcţiei –spațiu comercial-edificată pe terenul concesionat;
Depune în vederea obţinerii dreptului de concesiune asupra terenului contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 967/22.09.2010, având ca obiect vânzarea de către S.C. Andromeda S.R.L. către SGV Development S.R.L. a imobilului –construcție, situat în municipiul Slatina, Aleea Muncii nr. 10, nefiind îndeplinită procedura de transmitere a dreptului de concesiune de la S.C. Andromeda S.R.L. către SGV. Development S.R.L, dar şi procesul verbal încheiat în data de 20.09.2017 de executorul judecătoresc -Cornescu Adrian Vasile, privind licitația organizată pentru vânzarea imobilului –construcție, situat în municipiul Slatina, Aleea Muncii nr. 10, ca urmare a executării silite a debitorului S.G.V. Development S.R.L., ce a făcut obiectul dosarului nr.1136/EX/2017 și actul de adjudecare încheiat în data de 17.10.2017 potrivit căruia, imobilul construcție situat în municipiul Slatina, Aleea Muncii nr. 10, a fost adjudecat de către Cristian Nicolae Deaconu. Acesta a fost de fapt primul pas făcut de Cristian Deaconu pentru a-şi aduce Spa-ul în proprietate.
Cel de-al doilea şi ultimul pas se va consuma în cadrul şedinţei Consiliului local Slatina din luna în curs în care aleşii vor vota pentru transmiterea dreptului de concesiune al terenului, care aparţine domeniului privat al Slatinei, de la SC Andromeda Srl, către Cristian Deaconu , pe o perioadă de 36 de ni şi 5 luni. Suficient cât să stea liniştiţi şi unii, şi alţii!
Executarea sediului în care a funcţionat Spa-ul Ancăi Guşatu pe care, ar fi intenţionat să-l cumpere chiar ea, au existat anumite speculaţii pe subiect, a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti definitive a Tribunalului Olt, după ce ACETI, deţinută de Cristian Deaconu prin Topnef Reciclare SRL, a cerut să-i fie restituită chiria urmare a rezilierii contractului cu SGV Development prin care a închiriat discoteca şi anexele de la Hotel(contract încheiat în 2014 pe o perioadă de 18 ani), chiriaşul virând suma de aproximativ 2 miliarde în contul SGV.










































































