& Greu de crezut că e pe finanţare….
Pentru redeschiderea dosarului Paul Stănescu, cercetat şi clasat de către DNA ST Craiova, în 2013, ar fi trebuit să apară elemente noi în baza cărora să fie solicitată redeschiderea. Invocata sesizare a Curţii de Conturi , citată de presa centrală , cu obiect „deturnare de fonduri de la CJ Olt„ în legătură cu finanţarea defunctei echipe de fotbal, FC Aluminiu Alro Slatina, nu stă în picioare decât dacă, respectiva sesizare a Curţii de Conturi ar fi fost făcută în prezent. Greu de imaginat că instituţia în cauză ar fi trimis DNA o astfel de sesizare în care, chiar foşti şi actuali auditori ai ei, din cadrul Camerei de Conturi Olt, intimaţi în solicitarea DNA, aflată pe rolul ÎCCJ, ar urma să fie cercetaţi penal şi chiar inculpaţi.
Mai degrabă un alt denunţ pe speţă , sau enunţurile dintr-un posibil denunţ făcut, clasat de procurorii DNA, ar putea sta în picioare privind redeschiderea dosarului. S-a vorbit intens şi s-a speculat mult pe tema unui denunţ făcut de Darius Vâlcov, în perioada arestului său preventiv, la adresa şefului Camerei de Conturi Olt, Adrian Goga, denunţ pe care Minel Prina, inculpat şi judecat în dosarul Darius Vâlcov, nu l-ar fi confirmat, fapt care ar fi dus la clasarea lui.
Solicitarea de deschidere e cu atât mai ciudată, cu cât, şi aici Stănescu, din nou spune adevărul, „În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă „.
Într-adevăr, în 2010, CC- Camera de Conturi Olt a auditat UATJ Olt, consemnând în cadrul raportului întocmit :
| „Angajarea şi efectuarea plăţi pentru acţiuni nonprofit de interes general în sumă de 2.730.000 lei către Clubul Sportiv Aluminiu Alro Slatina –Secţia fotbal, reprezentând finanţări nerambursabile din fondurile publice ale judeţului Olt, alocate de CJ Olt în anul 2010 pentru desfăşurarea de activităţi sportive(fotbal) de către o persoană juridică fără scop patrimonial, fără respectarea prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi ale Legii nr. 272-2006 privind finanţele publice locale- suma estimată a abaterii, 2.730 000 lei.„
În cadrul aceluiaşi raport, LA PUNCTUL 6.Măsurile dispuse și recomandările formulate de camera de conturi, auditorii nu menţionează sumac a fiind prejudiciu, singure recomandări făcute, fiind acestea : 6. Referitor la modul de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor înregistrate la capitolul 67.02 ,,Cultură, recreere, religie”, efectuate pentru finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a activităţii desfăşurată de o structură sportivă, de drept privat, nonprofit, fără scop patrimonial, in acordarea finanţărilor nerambursabile să se parcurgă etapele legale în alocarea acestora respectiv, publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, publicarea anunţului de participare, înscrierea candidaţilor, transmiterea documentaţiei, prezentarea propunerilor de proiecte, verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară, evaluarea propunerilor de proiecte, comunicarea rezultatelor şi publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă
„ Din verificarea efectuată privind modul de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a cheltuielilor reflectate în contul de execuție întocmit la 31.12.2011, la capitolul 67.02 ,,Cultură, recreere, religie” s-a constatat că în anul 2011 au fost angajate, lichidate ,ordonantate și plătite cheltuieli pentru actiuni nonprofit de interes general către un club sportiv – secția fotbal, care au reprezentat finanțări nerambursabile din fondurile publice ale județului Olt alocate de CJ Olt pentru desfășurarea de activități sportive (fotbal) de către o persoană juridică fără scop patrimonial, fără respectarea prevederilor privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general„ Nicio măsură dispusă, consemnată în Raport, de auditorii semnatari privind vreun prejudiciu, nici o recomandare făcută pe punctul mai sus consemnat, în raport.
În condiţiile date, după audierile la DNA ST Craiova şi rezultatele expertizei cerută şi făcută la solicitarea procurorilor, pentru stabilirea unui eventual prejudiciu, DNA Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale. Nu a existat în cele două rapoarte de auditare ale CC Olt, consemnat niciun prejudiciu pe speţă şi nicio sesizare a CC pentru organe de urmărire penală. Ceea ce duce la concluzia unui posibil nou denunţ, sau luarea în calcul a unor elemente dintr-un denunţ mai vechi, dacă cel asupra căruia s-au făcut foarte multe speculaţii, mai sus consemnat, e real. Printr-un viciu de procedură, uşor de anticipat, lipsa avocaţilor celor trei auditori CC Olt, Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman( în prezent comisar şef adjunct la Garda Naţională de Mediu) şi Remus Manolache, intimaţi, dosarul a fost amânat pentru 8 februarie 2018. Exact ziua în care, Darius Vâlcov şi Minel Prina ar urma să afle pronunţarea în dosarul de la ÎCCJ. Facem precizarea pentru „brelocurile„ care îşi freacă, degeaba, palmele, că în perioada la care speţa , (dacă aceasta este), face referire CJ Olt era condus de Paul Stănescu-preşedinte, Ioan Ciugulea şi Ion Nedelea-vicepreşedinţi.
|










































































