România 22 decembrie 1989.
Ora 10 dimineața. Spre centrul Bucureștiului se îndreaptă mari coloane de cetățeni revoltați. Șeful Armatei s-a sinucis, trupele fraternizează cu manifestanții.
Nicolae
Ceaușescu: Vreau să-i întreb pe cei prezenţi aici, din Comitetul Politic Executiv, care este hotărât să lupte şi care nu?
O voce din sală: Luptăm toţi. Ce mai avem de făcut?
Nicolae Ceauşescu: Ce spui, Mizil?
Paul Niculescu-Mizil: Să nu luptăm? Luptăm!
Nicolae Ceauşescu: Cine nu se angajează sau nu s-a angajat faţă de alţii să spună. Că nu se poate merge mai departe aşa!
Tudor Postelnicu: Sunt hotărât să lupt până la urmă, tovarăşe secretar general!
Manea Mănescu: Acesta a fost idealul vieţii noastre, deci vom lupta până la ultima picătură.
Nicolae Ceauşescu: Ce spui, Andrei?
Ştefan Andrei: Luptăm, tovarăşe secretar general!
Nicolae Ceauşescu: Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară. Aceasta este conform Constituţiei şi este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocăm Consiliul de Stat. Sunteţi de acord?
Constantin Dăscălescu: Eu m-am ridicat în picioare de la început.
Elena Ceauşescu: Dacă eşti de acord cu starea de necesitate?
Constantin Dăscălescu: Altă soluţie nu mai există.
Nicolae Ceauşescu: Atunci, să acţionăm!
“Să acționăm.”
Mai puțin de două ore mai târziu, Nicolae și Elena Ceaușescu fugeau de pe acoperișul clădirii CC cu elicopterul, până la Snagov. Acolo, înainte să se despartă de ei, Manea Mănescu săruta mâinile lui Ceaușescu. Cam în același timp, În București, Dăscălescu “proclama” demisia guvernului** din balconul CC, de unde striga către mulțime: “Vă anunţ: sînt alături de popor! Am fost întotdeauna şi sînt alături de popor!” Câteva luni mai târziu, Postelnicu devenea cu adevărat celebru, spunând, public, “am fost un dobitoc”, iar Manea Mănescu ura succes noului regim.
România, 20-18
Își mângâie creștetul. Se îndreptă către pupitru. Își trecu privirea printre microfoane și camere. Multe, toate…. E bine ! Milioane de români îl vor contempla. E bine….Auzi în cap aplauze și urale. Tribal, prioritar, magnific. Bolând, începu :
– Dragi români ! Oameni buni ! Dragi bugetari! Salarii, pensii. Românitate! Libertate ! Drepturile omului ! Revoluție ! Tudorel Toader ! Vlad Țepeș ! Arsenie Boca!
Își trecu limba peste buze. Continuă.
– Familie tradițională! Credit doar cu buletinul! Gaze de la mare ! Gaze de la munte ! Off shore, of course ! Israel ! Creștinătate! Decebal, Roșia Montana, Dunărea și Carpații!
Plescăi din limbă cu gândul la aia mică . Se încruntă și continuă. Arătă undeva în spate și în jos.
– Europa, Statul paralel, Soroș! Justiție aservită! Justiție, nu inchiziție, ONG-uri, corporatiști, tefeliști, sataniști, progresiști!
Deja orăcăia, gâfâind. Mugea și se bălăngănea pe loc a ciumă. Se întoarse și se uită urât la jurnaliști. Începu să arate din nou în sus.
- Defăimare, abuz, mama voastră !
Un pam pam aprobator răsuna în aer. Era în orgasm colectiv. Suspină și își puse mâna la inimă. Fusese un discurs desăvârșit.
- Gratis! Mici. Bere! Moaște! Autostrade ! Festivaluri! Ajutoare sociale! Partidul! Patrie! Popor! Până la capăt ! Multe ! De toate ! Program de guvernare ! Vasilica ! Carmen ! Iri ! Darius ! Belina ! Bulina !
Se ridică înflăcărat. Deschise mâinele laaarg : „Cine-i tătucul vostru ?! „
- „Vreți să mai fiu tătucul vostru ?! Toată lumea în cor :…..a ! „
Își dădu seama că avea limba scoasă prea mult. Uitase să se controleze , fiindcă uitase că era în fața camerelor. A crezut că e la miting. Limba flacidă și plină de afte negre i se bălăngănise spre microfoane și camere în tot timpul discursului. Din fericire nu mai exista nimeni capabil să observe asemenea detalii mărunte în toată țara. Toată lumea trimitea mesaje de felicitare noului șef DNA. Ălora, presupușii. Doar Oha își lingea tacticos înghețata pe plaja de la Miami, fredonând fericit : doi elefanți, se legănau…..
Leșinat de foame, intrat la apă, băgat în mâl până-n gât, poporul nu avea nimic împotrivă !
