Filozofia șpăgii o regăsim în viziunea domnului Rotea. Cătălin Ștefan Rotea, manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina lansează Codul bunelor maniere ale șpăgilor din sănătate.
Ce ne spune această inedită viziune a managerului din acest fascinant dosar ?
O singură șpagă : „Facem chestionar de feed-back pe aproape toate secţiile şi într-un procent de 1-2%, nu ştiu exact cât raportează, (cum ?!!!), au fost sesizări că a existat suspiciunea de condiţionare a actului medical. Nu ştiu cât de relevante sunt cifrele,(cum ?!!!), dar vrem să limităm acest fenomen care, cumva, s-a cronicizat în întreg sistemul sanitar. „
Șpaga are onoare : „Lăsăm corupţia să sufere, pe tine te vindecăm!„
Șpaga îți indică valoarea, greutatea, importanța : „Nu voi ezita să iau măsuri disciplinare acolo unde sesizează pacienţii sau aparţinătorii, avem cazuri în comisia de disciplină, dar nu pe dare sau luare de mită, (cum ?!!!!), pe alte abateri, şi e foarte important ca tot personalul să înţeleagă că suntem la dispoziţia oamenilor„
Șpaga se ia de la oricine, pentru orice. Oferte sunt mereu : „Un medic câştigă între 16.000 şi 30.000 lei brut, un asistent medical câştigă între 4.800 şi 11.000 lei brut, un infirmier câştigă între 2.500 şi 5.500 lei brut, un brancardier câştigă între 2.500 şi 5.500 lei brut„ ….Și le pui salariile pe pereți!
Așa îți bagă domnul manager Rotea perfuzia cu viziunea sa pentru șpagă. Îți face salariul public. Șmecherește, la impresie . Ți-l arată pe cel brut, ca marmota ce învelea ciocolata. Diferența dintre leafa brută de pe fluturași și netul din buzunar e undeva, la aproape 50 la sută. Nu contează…Ba contează ! De data asta domnul manager, nefericit consiliat, sau de bună credință, dar neinspirat în implementare, și-a dat cu viziunea în cap.
Pentru că…
@ nu poți să iei de bune 30 de foi anonime, neasumate, poate scrise de aceeași mână, în care ți se spune șpaga în spital e pericol social, și să generalizezi, tu, like a boss, o încordare de mușchi care s-a dovedit a fi un pârț fâsâit.
@ nu poți tocmai tu, like a boss, să arunci cu zoaie în cei pe care, nimeni, niciodată, nu i-a întrebat dacă domnul X, sau domnul Y, are expertiza profesională și morală să conducă o unitate de asemenea anvergură, cum e SJU Slatina.
@ nu poți tu, doar fiindcă like a boss, să faci pe eroul și să deschizi Cutia Pandorei într-un sistem șpăguit el însuși de boșii din CAS, minister, în care și dezinfectanții omoară, să fii muful etichetei șpăgari, după mufa care e gata să acorde corupților o șansă să-și dovedească nevinovăția.
Și nu în ultimul rând, unii, la șpaga doar rostită și auzită, ar trebui să tacă. Like a boss, dumneavoastră, excelență, ați pipăit-o, adulmecat-o, cărat-o!
Așa cred, pur și simplu, că nu ai voie să faci. În rest, aveți toate drepturile. Aveți drept să ajutați. Aveți drept să ascultați. Aveți drept să înțelegeți, dacă puteți. Aveți drept să respectați. Și mai aveți dreptul să… tăceți. Pentru că restul…Restul chiar e neinspirată viziune. Dincolo de ea e …altceva !










































































