Pentru că evenimentul inaugurare Sala Polivalentă nu va mai avea loc anul ăsta, din motive de nefinalizare a lucrărilor, și au rămas niște bănuți de la alte evenimente neimportante, cum ar fi reducerea de 32.000 lei de la organizarea programului „Identitate Națională în Anul Centenarului Marii Unirii„, că, de unde nu-i nici n-ai cum și cui, cel mai cult din Primăria Slatina, PS Gigi Vîlceleanu, de meserie, habar nu avem, momentan viceprimar al urbei a dat comandă la subalterni pentru un Referat și o expunere de motive cu învârtirea banilor.
Zis, făcut și aprobat! Propunerile celui mai cult om din primărie, responsabil cu și de cultura noastră, au fost redirecționate :
„Propunem :
– Fondurile prevăzute pentru organizarea evenimentului intitulat „Inaugurare Sala Polivalentă” în valoare de 10.000 lei şi fondurile rămase în urma organizării manifestării „Disney Cup”, ediția a XII-a prevăzut la pct.9 în anexa la HCL nr. 221/31.07.2018 în valoare de 50 000 lei, să se aloce pentru organizarea Revelionului, eveniment prevăzut la pct.13.e) în anexa la HCL nr. 221/31.07.2018 ;
– Eliminarea evenimentului Inaugurare Sală Polivalentă din Programul de proiecte culturale şi manifestări sportive pe anul 2018 ce se regăseşte în anexa nr.1 la HCL nr.80/31.07.2018 referitoare la aprobare Programe și Proiecte culturale, educative și manifestări sportive pe anul 2018;
– Diminuarea sumelor ce au fost prevăzute pentru organizarea evenimentelor Povestea lui „Moş Nicolae” şi Desaga lu’ „Moş Crăciun” conform anexei 2 la prezentul proiect de hotărâre;
– Din fondurile ce au fost prevăzute pentru organizarea Activităţilor culturale la Atelierul Intercultural „Victoria”, să se aloce suma de 30.000 lei către Activităţile culturale – Centrul Cultural „Eugen Ionescu”…..„
Așa că pentru produsele românești alocăm 5.000 lei, pentru cârnatul bavarez, alocăm 120.000 lei !
Să aveți poftă !











































































