$ Deși Teldrum a cumpărat caietul de sarcini, în intenția de a participa la această licitație, a renunțat pe ultima sută de metri și nu a mai depus oferta.
Noiembrie 2017 ! Compania de Drumuri a scos la licitație un contract de 175 de milioane de lei (fără TVA) pentru modernizarea Drumului Național 52 Alexandria –Turnu Măgurele, din județul Teleorman.
Contractul evaluat la aproape 40 de milioane de euro a constat în proiectare, asistență tehnică și execuție pe o lungime de aprox. 50 de km. ( de la km. 1 la 44 și de la km. 49 la 52). Durata contractului este de 83 de luni din care 5 luni proiectare, 18 execuție și 60 de luni garanție, potrivit anunțului publicat în SEAP.
Indicatorii tehnico –economici pentru modernizarea DN 52 au fost aprobați încă din 2008: ,, Finanţarea obiectivului de investiţii prevãzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceastã destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor rãspunde de modul de utilizare a sumei prevãzute în anexã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.’’
Practic, CNAIR ar putea plăti un milion de euro/km. pentru modernizarea unui drum național cu o bandă pe sens, la câmpie, care nu presupune lucrări complexe și pe care nu sunt înregistrate valori ridicate de circulație.
Ofertele pentru „PROIECTARE, ASISTENTA TEHNICA SI EXECUTIE „Modernizare DN52 Alexandria-Tr.Magurele km 1+350-km 44+600; km 49+194-km 52+649″”:
175.943.640,00 RON fara TVA Valoare estimata
1. Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA – VAHOSTAV SK AS – TRAMECO SA – DRUM ASFALT SRL
2. Asocierea COPISA CONSTRUCTORA PIRENAICA SA – SC COPISA CONSTRUCTII SRL
3. Asocierea SC TODINI CONSTRUCZIONI GENERALI SA – SC NETTSTRADE JK SOLUTION SRL
4.Asocierea SC ALPENSIDE SRL – SC STRACO GRUP SRL – SC EUROCERAD INTERNATIONAL SRL
5. Asocierea SC ALEXCOR TRADING SRL – IMPRESA DI COSTRUZIONI ING. E MANTOVANI SPA – SC PEGASUS ENGINEERING SRL
6. Asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – SC NORD VEST INFRASTRUCTURA SI SERVICII SRL
7.Asocierea TEHNIC ASIST SRL – INGSTROYENGINEERING EOOD – SC HOMSTRADE SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL
Deși Teldrum a cumpărat caietul de sarcini, în intenția de a participa la această licitație, a renunțat pe ultima sută de metri și nu a mai depus oferta.
Nu a fost organizată o licitaţie electronică, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preţ.
Criteriile de pondere în punctaj au reprezentat 85% preţul ofertei şi 15% componenta tehnică. Contractul este finanţat cu bani de la buget. Potrivit anunţului publicat pe SEAP, oficialii CNAIR au estimat că valoarea lucrărilor pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie, „Modernizare DN52 Alexandria-Tr.Magurele km 1+350-km 44+600; km 49+194-km 52+649” se ridică la 175,94 milioane lei, fără TVA.
Un calcul simplu arată că CNAIR ar putea plăti circa un milion de euro/km pentru modernizarea Drumului Naţional Alexandria-Turnu Măgurele, cu o bandă pe sens, în zonă câmpie. Conform standardelor Ministerului Transporturilor, reabilitarea unui drum naţional are un standard de cost circa 760.000 euro/ km.
Contractul acord-cadru are o perioadă de proiectare de 5 luni care include, pe lângă proiectul tehnic de execuţie, atât elaborarea şi finalizarea documentaţiei pentru obţinerea HG expropriere cât şi proiectul pentru autorizaţia de construire, 18 luni perioada de execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie. „Perioada de garanţie a lucrărilor de 60 de luni poate creşte până la 96 de luni în funcţie de perioada de garanţie a lucrărilor ofertată”, conform anunţului de licitaţie.
Firma de Construcții Erbașu a câștigat contractul de modernizare a DN52 Alexandria Turnu Măgurele, 47 de kilometri, în pofida faptului că chinezii de la Synohidro au avut o ofertă mai bun ca preț. Firma chineză a fost exclusă într-un mod care putea să fi fost aranjat. Ea a fost descalificată de la licitație pentru faptul că nu a depus garanția de participare la documentație, chiar dacă valoarea acesteia este una mai mult simbolică. CNAIR i-a transmis companiei chineze printr-un comunicat, că a fost exclusă deoarece garanția nu a fost găsită în folderul indicat de firmă în sistemul SEAP. Aberant dar posibil sabotat ! Sinohydro, asociată cu Nord Vest Infrastructurii și Servicii SRL din Baia Mare, a fost singura companie în licitație care a avut un preț mai bun decât firma declarată câștigătoare. Compania chineză derulează în prezent 486 de proiecte internațional în 72 de țări, valoarea totală a contractelor fiind de 43 miliarde de dolari.
Povestea însă nu se încheie aici. Între ofertanți au existat și două Asocieri din Olt :
1.Asocierea SC ALEXCOR TRADING SRL – IMPRESA DI COSTRUZIONI ING. E MANTOVANI SPA – SC PEGASUS ENGINEERING SRL ;
- Asocierea SC TODINI CONSTRUCZIONI GENERALI SA – SC NETTSTRADE JK SOLUTION SRL, în care ultima societate, absolută necunoscută la nivelul județului Olt, Nettstrade JK Solution SRL, înființată în 2011, cu sediul profesional declarat în Slatina, Aleea Rozelor, nr.15, bloc FB 23, cu aşezământ profesional declarat şi în Bucureşti, str.Buzeşti, nr.71, reprezentată legal prin Eremia Ana-Maria, administrator și un anume Florentin Stan.
Compania din Slatina, care apare pe site-ul MF cu doar 3 angajați, a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 5,1 milioane de lei. Obiectul principal de activitate este „lucrări de construcţii drumuri şi autostrăzi”, iar în multe dintre candidaturile sale este asociată cu SALC SpA şi IRCOP SpA (Italia) și probabil a intrat în licitație, cum se practică : la mișto !
Compania Alexcor Trading din București, care a fost în proprietatea lui Cornel Ciocan, fratele deputatului PSD Olt Dan Ciocan, a depus oferte pentru modernizarea DN 52 Alexandria-Turnu Măgurele, afacere estimată la 176 milioane de lei. Cel care conduce azi Alexcor Trading este Oprea Nicola, un consătean din comuna natală a lui Dan Ciocan, Rotunda. (foto : Frații)
Alexcor Trading este o companie care a mai primit contracte de Compania de Autostrăzi (CNAIR). În 2015 a câștigat două contracte în valoare de 5,4 milioane de euro, unul pentru lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară pentru drumurile din administrarea DRDP Craiova – SDN Tg. Jiu, de 9,42 milioane de lei (cu TVA), iar cel de-al doilea pentru reparaţii la drumurile din cadrul SDN Slatina, de 14,38 milioane de lei. Alexcor a testat piața din Teleorman, însă până acum nu a avut succes pentru că Tel Drum adjudeca tot.
De altfel, în județul lui Dragnea, cinci companii au câștigat aproape 75% din contractele din Teleorman, iar Tel Drum deține 30% la valoarea contractelor. Acum, Tel Drum se află în insolvență. Judecătorii au hotărât că poate începe procedura prin care firma să intre în insolvenţă.
Adjudecată și contestată, sau adjudecată pentru a fi anulată și readjudecată ?! Câștigă cine trebuie, pentru că putem ? Rămâne de văzut, dar extrem de interesant !
Asocierea cu Alexcor Trading lider de asociere contestă la CNSC rezultatul procedurii de atribuire a Modernizare DN52 Alexandria-Tr.Magurele km 1+350-km 44+600; km 49+194-km 52+649” de către autoritatea contractă, CNAIR pe care o consideră netemeinică și nelegală solicitând anularea deciziei CNAIR prin care aceasta declară câștigătoare Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA – VAHOSTAV SK AS -TRAMECO SA – DRUM ASFALT SRL și reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertelor prezentate de Asocierea Erbașu și restul partenerilor săi.
În cadrul aceleiași contestații, Alexcor Trading aduce critici și Asocierii TEHNIC ASIST SRL – INGSTROYENGINEERING EOOD – SC HOMSTRADE SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL, a cărei ofertă s-a situat pe locul 2, după Asocierea Erbașu, considerând oferta Tehnic Asist Contruct ca fiind una supraevaluată de comisia din cadrul CNAIR. Alexcor Trading solicită anularea clasării pe locul 2 a ofertei Tehnic Asist, anularea câștigătorului Asocierea Erbașu și, evident, reluarea licitației.
![]()
Ce va face CNAIR ?! Ce-i va ordona partidul și al lui iubit conducător care i-a parașutat și reparașutat pe funcții ! Că tot suntem în pragul remanierii ! Din contractul din Teleorman a cărui valoare e halucinantă, trebuie să câștige și prietenii. Iar frații Ciocan, cu multe contracte pe diversele lor firme abonate la banii publici, par să-și reevalueze prieteniile ! Da ! La Paul Stănescu ne referim, la un pas să iasă din guvern. Povestea continuă, o ținem sun atenție ! Merită !













































































