Dimineaţă grea pentru Minel Prina, dar şi pentru tovarăşii săi de grup. începând cu ora 9.00, în faţa sediului DNA Bucureşti au fost văzuţi aşteptându-şi apelul la procuror, arestatul la domiciliu, suspendatul primar al Slatinei, Minel Prina, finul acestuia, city-managerul Slatinei, Cristi Cismaru, fost administrator al ENERO Prod, firma pe care emite televiziunea de castă, Olt-TV. ÎN DOSARUL DE CORUPŢIE DARIUS VÂLCOV, cercetările au luat amploare. ele au fost deja extinse şi asupra Primăriei Slatina, iar lotul funcţionarilor din primărie care vor fi chemaţi,pentru audieri la DNA, VA FI UNUL MARE. Faţă în faţă cu procurorii anti-corupţie,structura centrală, au stat şi foşti acţionari şi administratori ai firmelor afiliate grupului infracţional,cu atenţie deosebită pe mult încasatoarea din banii publici, Millenium Topografica, înfiinţată de deputatul Daniel Bărbulescu, din banii lui Vâlcov, 25 miliarde lei vechi, conform denunţătorului Bărbulescu, şi administrată de acesta prin finii săi aflaţi în structura acţionariatelor mult schimbate şi în calitatea acestora de administratori.
La DNA au mai fost între timp şi cumnaţii Cafmin, Bebe Ţiganu şi Cristi Tomescu, dar şi alt arestat la domiciliu, Lucian Şuşală, după ce, la începutul săptămânii, a tras cu piciorul peste pragul DNA, deputatul Daniel Bărbulescu. De departe,cea mai interesentă audiere,dar şi cea mai periculoasă pentru frăţia penalilor, prezumtiv nevinovaţi, este cea a fostei consiliere a lui Vâlcov, Bianca Toniţa,despre care se spune că este baza de date importante şi impresionante ale grupului,care o folosea din plin.










































































