Aşa a început totul…Cu frăţia politrucilor şi aghiotanţilor. Unde au ajuns ei, cum au reuşit supravieţuiască, unii mai ştiam. Dar îi revedem cu toţii acum…Dar nu asta e problema. Problema e cum şi cât de deştept o faci. Până la urmă întâlnirile astea pot părea fireşti, chiar dacă, de cele mai multe ori ele nu sunt întâmplătoare şi au scop bine definit… Care trebuie să raspundă la întrebări esenţiale: cine, ce, când, cum, unde şi DE CE? Unii ar spune că nici nu mai contează. Eu spun că, totuşi, contează.
Contează când vorbim despre „mafia contralată de Stănescu„, cazul lui Andrei Iordache, căruia i s-au şters, brusc amintirile urcărilor treptelor de la Consiliul Judeţean pentru a staţiona în biroul celui pe care acum îl acuză de un sistem în care el însuşi a fost parte parte integrantă , l-a susţinut, promovat şi păstrat cinci ani, prin prelungiri de delegaţie, manager general la Spitalul Judeţean Slatina.
Andrei Iordache a schimbat sistemul, „mafiile„, cum spune el, frustrat rău ! A dat PSD pe PNL. Numai că, din locul de la masa fruntaşilor, a ajuns pe colţul mesei la masa ipocriţilor.
Să vă spunem de ce….Joi seara, la restaurantul lui Moisescu, de la Scorniceşti, a fost masă mare. Suflarea liberală din prima linie, pe sprânceană invitată şi candidaţii la primărie din zona de Nord a judeţului pe care Moisescu o are în responsabilitatea politică, s-au întreţinut cu Alina Gorghiu, soţul doamnei, Lucian Isar şi Vasile Blaga. A fost mezamplasul lansării candidaţilor PNL Olt de vineri, 4 martie şi lumea s-a simţit bine. Nu şi Andrei Iordache, postat nu la masa elitelor, nici măcar în apropierea ei, ci într-un colţ, stingher. Locul din care a plecat mult mai devreme de finalul întâlnirii, iar vineri să lipsească de la finala X Factor, marea lansare. Deşi spune că a fost în sală, nimeni nu l-a văzut pe Andrei Iordache acolo. În rest minţim, manipulăm, dezinformăm şi nu ne mai oprim….
Contează când, unul precum Rotea Cătălin, cunoscut nu când a fost trecător, prefect de judeţ, ci atunci când l-a denunţat pe Vâlcov, care l-a adoptat şi l-a făcut consilier de ministru, dă lecţii despre social democraţie la televizor, dar îşi bea ceaiul, precum în dimineaţa zilei de azi, la Nostim, alături de Marius Bălaşa şi Andrei Iordache. Tactica e veche, orice om care lucrează în mass-media o miroase din prima, dar tupeul si aroganţa lor este fără margini… Probabil că omologul PSD în PNL le vorbeşte despre putere, face teoria chibritului şi-i râcâie sufletul lui Iordache, în timp ce lui Bălaşa îi spune că părăsirea PNL şi plecarea la PSD fost „o datorie patriotică„.
De ce se fac de râs, când ar putea stârni invidia tuturor, poate ar trebui să-i frâmânte.
Un lucru este clar. Câteodată mi se face silă de unii care, doar pentru că lustruiesc clanţele şefilor se consideră importanţi.Şi astăzi mi s-a făcut mai mult ca niciodată…
Imaginea rămâne, dragi prieteni: Iordache, Bălaşa, Rotea, sunt posterele vii din vitrina Nostim a dimineţii zilei de azi, frăţia locotenenţilor care ştiu ce vor. Cine s-a opărit cu ceaiul, ştim deja. E acelaşi organ….limba!











































































