PSD trece printr-o purificare lentă. Faza cu care suntem contemporani este un soi de spovedanie, de scoatere la lumină a fărădelegilor, a mizeriei interioare și exterioare, a păcatelor individuale și de grup. O spovedanie prin reprezentanți. Curăţenia ar trebui făcută până la os! Cu nume şi prenume, cu funcţie, cu tot! Pesedistul mediu simte asta cel mai bine. El are propriile proiecţii politice pe care nu le mai regăseşte în actuala configuraţie, dar speră. Asta e caracteristica principală a pesedistului mediu. Care nu şi-a pierdut nici capacitatea în a alege răul cel mai mic. PSD e alcătuit şi din caractere, oportunităţi, conjuncturi, dar mai ales o masa tăcută, ascultătoare, fidelă a pesediştilor mediu care a înclinat întotdeauna balanţa politicii colerice a partidului.
Pesedistul mediu crede despre sine că e om bun. Crede că e sub vremuri şi nu poate schimba lumea peste noapte aşa cum cred poeţii şi nebunii.
Pesedistul mediu e conştient de propria-i banalitate. Poate fi ticălos pe alocuri dar, fundamental , în naivitatea lui nu crede că face lucruri oribile. Se descurcă şi el cum se descurcă şi alţii.
Pesedistul mediu e ca vecinul mediu. Poate se dă cu prea mult parfum, poate parchează aiurea, poate îşi înşală nevasta şi poate uneori vorbeşte şi cam tare şi cam mult , sau uită să îşi ia medicamentele de ulcer.
Dar, insist : pesedistul mediu nu crede despre sine că e Batman ăla de desene animate, nu trezeşte dimineaţa cu gândul să omoare iepuraşi.
Crede că e şi el ca alţii, un om sub vremuri. Poate cu mai mult noroc uneori, dar sub vremuri. Încearcă să -şi menţină reputaţia de „om de treabă” aşa cum poate.
Ei, bine, de data, asta pesedistul mediu este îngrozit ! De de când l-a văzut pe Bădălău la televizor făcând pe diva partidului în faţa camerelor , cu microfoanele în gură, savurându-le ca pe acadele. E imaginea elocventă a ceea ce a ajuns azi, PSD. E cel mai urât coşmar al pesedistului de rând. Condamnatul ăsta pentru furtul a trei saci din ceapeul lui Ceauşescu a ajuns să facă scrisori cu strategii de evaluare şi să dea lecţii de politică la înalt nivel. Individul ăsta a ajuns cel mai urât coşmar al pesedistului mediu.
De ce?
Fiindcă unul ca Bădălău pune în pericol întreg PSD. High, mediu, mic, prost, îngâmfat, pilos, arogant, găinar, cuviincios, onest, respectabil şi respectat, breloc sau cârlan, slugă sau chibiţ, tot…. ! În oraşe mai mici, în spaţii mai mici, la el acasă, pesedistul mediu poate recunoaşte figurile din mulţimea care , din cauza bădălăilor teritoriali începe să se uite la el cu reproş. Şi nu numai el. Şi prietenii lui îi cunosc pe bădălăii teritoriali. Le ştiu vieţile şi reputaţia. Nevestele înşelate îi ştiu şi ele. Cu unii sunt probabil prietene. Altora le fac cu ochiul. La alţii, unde nu pot ajunge, se consolează să-i admire .
Pesedistul mediu se teme să nu pară jigodie. Aici, la el acasă, nu la Bucureşti. La Bucureşti poate să se ascundă în spatele lui Dragnea, să-i ia faţa, sau să bage capul între umeri.
La el acasă, în oraş, n-are unde să se ascundă. Acolo dacă eşti prost, sau hoţ, sau şi prost şi hoţ, lumea ştie. Şi vorbeşte. Şi râde de tine când te priveşte serios.
Chiar şi când eşti pesedist mediu poţi detecta dispreţul în ochii oamenilor care te cunosc. Dispreţul şi batjocura.
Teama de gura lumii, o instituţie serioasă în România.
Cea mai mare spaimă a pesedistului mediu din toate celelalte judeţe e că scena bădălăului de la Cex, se poate repeta la el acasă. Când bădălăului teritorial i se urcă la cap, după ce i s-au umflat muşchii şi începe să evalueze după ce a tolerat furtul sacilor din ceapeul comunal peste care e şef.
De abia atunci o să vedem pesedişti speriaţi. De către proprii bădălăi teritoriali…
