Conferinţa de presă a MP Olt susţinută luni l-a adus în faţa ziariştilor pe candidatul MP Olt pentru Primăria Slatina. Cosmin Florescu este „extragerea„ cea mai bună, consideră Marin Bobeş, interimarul preşedinte al MP de la Olt: „nu a intrat în coliziune cu legea,este şcolit,nu a mai făcut până acum politică. Cred că dintre toţi l-am extras pe cel mai bun„…
Cosmin Florescu este slătinean,are 37 de ani, provine din mediul privat,nu a făcut afaceri cu statul , a fost tehnocrat până luni,29 februarie 2016, când s-a înscris în MP, preluând şi preşedinţia organizaţiei Slatina, este absolvent ASE-Finanţe-Bănci şi consideră, potrivit declaraţiei făcută, „că calităţile care mă reprezintă sunt mult peste cele ale celorlalţi candidaţi„…
O fi, dacă spune vocea şi, talentul, numai „că calităţile care îl reprezintă„, trebuie să convingă slătinenii. Pe 20 martie, când lansarea candidaţilor MP Olt, va avea loc în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, este anunţul oficial al lui Bobeş, vom afla şi proiectul candidatului Cosmin Florescu, pentru Primăria Slatina: „un program de măsuri realizabil, destul de logic şi de palpabil„….
Până atunci, palpabil şi atât a fost doar candidatul prezentat în conferinţa de presă. Restul „palpabilelor„ ne sunt vechi cunoscute!










































































