Nici nu s-a uscat țărâna de pe mormântul lui Costel Moisescu și liberalii, sub mâna de prestidigitator a lui Gigel Știrbu au început să se sfâșâie între ei. PNL Olt este la un pas de implozie . Meritul exclusiv aparține, și de această dată, celui care îl ținea pe Costel Moisescu, drept prietenul lui. Nu i-a fost! A dovedit-o când liberalii de la Slatina s-au trezit luni, în sediul PNL Olt, cu Ioana Gherghiță, protejata lui Știrbu, invocând funcția de prim vicepreședinte, să preia partidul. Surse liberale ne-au declarat că șocul produs nu a fost apariția doamnei care în alegerile parlamentare a luat pentru PNL puțin peste 500 de voturi în Corabia, 11% în procente, ci lipsa minimă a bunului simț în fața doliului din sediul PNL din Slatina. Președintele liberalilor olteni, Costel Moisescu fusese înmormântat cu o zi în urmă, sâmbătă. De atunci, spun scârbiți , liberalii, doamna prim este o prezență frecventă în sediul partidului , cu aere de președinte. Care nu este!
Stupefiați de situația din PNL Olt sunt și foștii liberali, prezenți in corpore la înmormântarea regretatului Costel Moisescu. Voci oneste din rândul lor au confirmat că exista posibilitatea virtuală uriașă ca Ioana Gherghița să plece, după dezertarea celuilalt prim vicepreședinte, Dan Stana, tot la ALDE. În timp ce aceștia răsuflă ușurați că au scăpat de doamna P, liberalii acumulează tot mai multă furie înaintea manevrelor lui Știrbu de a pune organizația în genunchi, înaintea sa, prin impunerea Ioanei Gherghiță , președinte interimar. Mai mult, sunt vehiculate din ce în ce mai des speculațiile potrivit cărora, Știrbu ar da mai multe lovituri, prin mâna doamnei P.
Promisiunea făcută acesteia pentru locul 1 la Senat, în locul Siminicăi Mirea, ce urmează a fi expusă frecvent publicului invocându-se neimplicarea în cadrul organizației, control total asupra organizației reclădită de Moisescu din temelii cu oameni care i-au fost aproape, sprijinit necondiționat și respectat, o reașezare a acesteia în tabăra adversă lui Ludovic Orban, în jocurile de la Centru. Ceea ce i-ar întări lui Știrbu poziția pierdută la Centru.
Liberalii din Biroul Politic Județean se vor reuni mâine seară, la Slatina, într-o ședință prezidată de maestrul de ceremonii și jocuri de culise, Gigel Știrbu, pentru a-și desemna președintele interimar. Nu spun că e prea devreme. Nu spun nici că puteau să lase măcar până la pomana de o săptămână. Costel Moisescu merita aceste zile de doliu. Spun doar că fostul președinte PNL Olt îi privește dintre stele și oftează. Din greu, cu sufletul neîmpăcat, așa cum, conștient însă, s-a dus. Și le mai spun celor care l-au prețuit, iubit și respectat, înainte de a vota, să se uite spre cer și să privească în adâncul inimii lor și a minților care știu să gândească sănătos. Apoi să se uite pe cine au în față. Și abia după, să aleagă. Ferm, sănătos și bine….dacă mai vor să rămână liberali!










































































