Pentru el politica nu a fost o opţiune. Mai degrabă o alegere iminentă. S –a petrecut în 2008, au trecut 10 ani ….E mult, e puţin, el ştie! A fost şi în opoziţie, a fost şi la putere. A ţinut frâiele şi în frâu, tinereţea rebelă a miilor de membri din TSD Olt. A făcut echipă cu fiecare, le-a fost coleg şi sprijin. A crezut cu obstinaţie în şansa PSD de a câştiga, înainte de toate, respectul celor cărora le-au cerut şi voturile.
Nu a făcut din politică rampă de lansare, nici benefeciu. Doar de la asta i s-a tras. Dosarul de care s-a făcut atâta caz are o vendetă politică ştiută de toată lumea, de prea puţini rostită.
Se fac alegeri la TSD Olt. Se fac şi la TSD Slatina, şi în teritoriu. Ionuţ Ivan nu mai e tânăr fecior. La fel, un alt băiat de ispravă, Dumi…!
Timpul a trecut şi peste ei, trecându-i la un alt nivel. Au ajuns în liga mare, la seniori.
E greu să-i iei locul de preşedinte la TSD Olt lui Ionuţ Ivan. Şi nu la vot mă refer. Ci la ce va urma, după. Cineva, habar nu am cine, o va face. Cel ce va deveni în urma alegerilor TSD preşedintele organizaţiei va fi mai degrabă obligat, decât onorat. Ritmul şi targetul indus, nu impus de Ionuţ Ivan va trebui, dacă nu depăşit, cel puţin menţinut. Va fi greu să fii Ionuţ Ivan. „Tânărul senior„ va preda ştafeta unui alt coleg, dar inima lui va rămâne, probabil, tot acolo. Acolo unde a rămas şi tinereţea lui, şi cele mai frumoase amintiri. Aşa cum o parte din el va rămâne la spitalul pe care l-a pus între priorităţile sale de „tânăr-senior„. Recunoscând şi apreciind cu adevărat munca oamenilor lui cu care a făcut întotdeauna , precum la TSD Olt, echipă!
Un început fără obstacole, Ioane, succes noului preşedinte TSD Olt! De la noi, acelaşi lucru: vă vedem!










































































