Cosmin Floreanu a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a TSD Olt. Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a salvat deschiderea dând tonul vocal al Imnului de stat, după ce stația responsabilă cu intonarea a fost, pentru 2 minute, mută, și după citirea procesului verbal de validare a alegerilor de către o amețită, în locul validării candidaturilor, la debutul ședinței, finalul a fost unul fericit! Ce s-a stabilit seara, a fost ales azi dimineață!
Cristina Amza, TSD Olt, (cea care a stat în picioare, alături de colegele ei fiindcă nesimțiți precum Alin Calotă, directorul ilegal de la Direcția Economică de Impozite și taxe din Primăria Slatina, fiindcă nu are vechimea necesară statutului funcției, și alți micimani precum fostul pedelist Calotă, au avut nesimțirea de a ocupa locurile presei), a reușit să facă diferența! Materialul proiectat care a avut rolul unei mulțumiri pentru fostul președinte TSD Olt, Ionuț Ivan, a fost unul , cu adevărat , senzațional!
Comparativ cu discursul noului președinte , Cosmin Floreanu, citit de pe foaie după modelul Vasilica Dăncilă, prost făcut(Ginele…..!!!) și la fel de prost citit! Dacă Floreanu vorbea liber, fiindcă omul, poate, era mult mai bine!
La Conferinţa de alegeri a TSD Olt, desfăşurată în sala CJ, au participat preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Slatinei Emil Moţ, deputaţii Alexandru Stănescu, Marius Iancu şi Dan Ciocan, ministrul Agriculturii, Petre Daea, Daniel Bărbulescu, directorul adjunct Afir Craiova, Florin Barbu, directorul general Anif, Corina Sulger. Spre deosebire de senatorul Renică Diaconescu, cel care, deși nominalizat de Oprescu ca fiind prezent în sală, a șters-o cu mașina din parcarea CJ Olt, după prezența pe Esplanadă. Anticipăm „ecsplicația„: am fost de gardă! E valabilă și pentru refuzul la emisiunile televizate….!










































































