- Senatorul Mihai Niţă, preşedinte interimar PDL Olt
Astăzi, 28 martie, la o zi după plecarea liderului lor, mai-marii PDL de la Olt, senatorul Mihai Niţă, deputatul Daniel Bărbulescu şi secretarul Dan Bălăşescu, afişând iniţial cel puţin aparent nişte feţe zâmbitoare, au susţinut o conferinţă de presă despre…nimic.
Aveam să aflăm formal ceea ce se ştia deja, senatorul Mihai Niţă este preşedintele interimar al PDL Olt. Cu o seară în urmă, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PDL Olt, stabilindu-se că senatorul Mihai Niţă o să conducă în interimat Organizaţia judeţeană, până la organizarea alegerilor.
Toţi cei trei mai sus menţionaţi sunt creaţiile lui Darius Vâlcov. Niciunul dintre ei nu a îndrăznit să aducă critici fostului lor şef pe linie de partid, dar toţi au anunţat că vor lupta în continuare pentru PDL, chiar dacă va fi foarte greu fără Darius Vâlcov.
Aşadar, punerea în scenă continuă…cu actori mai mult sau mai puţin cabotini!
Florin Deaconu