În România puternică a celor peste 70 la sută obținute prin votul celor…mulți,se taxează tot! Stâlpul,coșul de fum, casa,axa,nevasta…Tot!
În Români puternică există și Oltul puternic! Iar în Oltul puternic există și Slatina puternică!
Trecută de la „dragostea mea, la…casa noastră! În „Casa noastră” există și Primăria Slatina! Și ea,cum altfel, decât tot …puternică!
Atât de puternică încât taxează la rându-i,tot! Ce prinde,ce poate,ce trebuie și ce nu trebuie.
La acest ultim capitol avem promisiunea și speranța. Promisiunea primarului că nu ne taxează mai mult în 2014, chiar dacă are ok-ul guvernului și speranța slătinenilor că măcar în acest oraș ne mai minte cineva cu măsură.
În proiectul Primăriei Slatina pentru viitoarele taxe și impozite locale aferente anului viitor sunt multe pagini. Vreo 500 la număr…Acolo, undeva, există consemnată și taxa pe avere. O măsură UNPR implementată de primarul PSD! Mișto! Că tot e întreaga țară o mirobolantă întrecere socialistă…
Taxa pe avere vizează creșterea impoziteloer și taxelor locale pentru vile și alte clădiri cu suprafețe mari, mașini de lux, bolizi de motoare grele. Altfel spus, taxarea nababilor de pe Mănăstirii și numai, că în Clocociov, Steaua sau Grădiște n-ai să vezi așa acareturi.
Deranjează pe cineva taxarea lui Ghenciu, Tomescu și lista continuă?!
Curiozitatea e mare:să vedem cu cât?! Cât costă halatul, știm!









































































