Nu ! Nu e Rotea de vină că se află unde se află. El e nevinovat ! E „ăla micu”, cum bine l-a definit și intuit un gazetar local… Nu are nicio tangență cu poziția în care se află azi. Alta în afara numirii de partid ! Simandicos, tânăr și neinspirat,ca să nu spun naiv, ușor de manevrat, trăiește într-o lume a fumurilor. Crede că își poate permite orice,sau execută,orbește, tot ce-i cere partidul. Altfel , cum…Cum să explici, să încerci să înțelegi ultimul ordin emis de cel mai nevinovat prefect din țară : Rotea de la PNL Olt ?!
Care zice așa : Comunicat de presă
Pentru conducerea unitară, eficientă şi armonizată a serviciilor publice deconcentrate din judeţ, Prefectul Judeţului Olt a emis Ordinul nr. 4/08.01.2014prin care a fost stabilit un set de responsabilităţi pentru aceste structuri ministeriale sau guvernamentale organizate în teritoriu.
Astfel, ( ….)vor fi comunicate toate deplasările şefilor serviciilor deconcentrate şi ale înlocuitorilor acestora, precum şi vizitele oficiale efectuate la instituţiile din judeţ de către reprezentanţi ai ministerelor, Guvernului şi delegaţi din străinătate;
Totodată în vederea cunoaşterii unor eventuale probleme cu care se confruntă autorităţile administraţiei publice locale în relaţia cu serviciile publice deconcentrate, prefectul judeţului Olt a solicitat punctul de vedere al primarilor referitor la colaborarea cu aceste instituții. Termenul de răspuns a fost stabilit pentru data de 15 ianuarie 2014 ….”
Pe românește, ca Ceaușescu : nevinovatul prefect vrea să știe tot ce mișcă, ce nu mișcă dar poate mișca, când, cu cine, unde, de ce și pentru ce, pentru cine și cu cine, inclusiv mijloacele. Obligați să-i transmită lunar toate deplasările de orice fel efectuate cu, sau fără mașina de serviciu, șefii serviciilor deconcentrate din județ pot să-i dea DELET nevinovatului. De ce ?! Fiindcă nu are nici o bază legală de a cere „să i se comunice” unde se duce deconcentratul cu mașina, nevasta, sau amanta personală când își ia liberul prevăzut de lege fără obligația de a-i semna biletul de voie prefectul ! Indiferent cât de inteligent sau tâmpit ar fi el !
Dacă tot suntem la capitolul obligații, una din ele, care stă în fișa postului nevinovatului prefect e aia cu plecatul singur la volan, în jeep-ul MAI –proprietatea Prefecturii, mai ales în week-end-uri, e evident pe benzina cui, inclusiv cu prietena prin alte frumoase locuri județene și naționale.
Vorba aia…„ai grijă că se filmează !”
În rahatul bolșevic sunt băgați și primarii. Sugerându-se să reînvie activistul pcr-ist și să-i toarne pe deconcentrații dezinteresați, sau să-i șantajeze cu turnatul, după caz și funcție de interes. Asta-i pune să facă Instituția Prefectului la Olt, unde toată lumea bună muncește,nu gândește și face treabă ! Cât de multă,atât de mare !
Așa-i cu dospitul fundului în propria ogradă a comodității, dând vina pe alții pentru propria neputință. Mai ales pentru incapacitatea de a ne băga în fund lanterna energetică a vieții.
Să emiți pretenții ridicole într-o formă legală e ca și cum ai servi cina pe budă. Se poate…Însă conține alintarome









































































