
Din postura naivului care a aderat la Fundația Mișcarea Populară, crezând într-o altă cale de a face politică,am continuat să urmăresc știrile legate de „mișcare”. Chiar și după ce, trecând în zona adulților maturi,aceeași în care se află inclusiv interimarul președinte de la Studina-Olt, am decis să mă retrag, neposedând 19 anișori, pleată-n vânt,bronz naturel, fustă până la buci și „multiplu talent”. Recunosc, nici măcar picioarele-n X nu le am…
Am observat și momentul intrării Elenei Udrea în partid și ce a urmat după. Mi-a fost lehamite să mai scriu despre primiri „de marcă reșapată”,gen Truică,dat afară de Siminica, ori Bălteanu de la Finanțe, prieten de cârdășii cu Căruntu(să nu credeți că toți suntem proști!!!), nu voi aplauda nici cele 5000 de mărțișoare și zece mii fire de floare achiziționate de primarul Studinei pentru a le repune în circulație de 1 și 8 Martie gândind să cucerească femeia de Slatina.
Ceea ce m-a determinat,totuși,să consemnez câteva „rânduri-gânduri” a fost spectacolul de sunet și lumină,asezonat cu papornițe și praz,de la Craiova. Nu pot să-l comentez! Mi-e lehamite! Pot însă, și afinitatea mea pentru dreapta mă obligă să citez din Manifestul Mișcării Populare:
„Ne-am săturat să vedem cercetați sau condamnați penal, agramați, corupți, incompetenți, măscărici și mincinoși câștigând alegerile generale sau locale! Vrem să fim reprezentați de oameni competenți, cinstiți, valoroși!”
E momentul să renunț la a mai urmări Mișcarea Populară. Singurul lucru util pe care-l mai poate face este să adune suficienți dubioși de la PDL, dacă se poate inclusiv pe Blaga, încât acesta să devină frecventabil. E o diferență uriașă între a avea componente controversate, membri și atât de partid și a le pune în fruntea partidului. Atunci când calculezi vectorul rezultant trebuie să ponderezi cu importanța personajului în partid. Aici e problema cea mare a Mișcării Populare. Nu fac analiză nominală pe Olt. Nu merită ! Numele le știți și voi !









































































