Mai respiră domnul președinte, Știrbu(l)?! Aer de organizație liberală Olt, căci în ce –(l )privește, ăla de Capitală știm că-i priește !
Nu că m-ar interesa neputințele de altădată și de azi ale lui Gigel-Sorinel Știrbu-paranteză : nu-l mai articulez, o s-o facă primarii-închid paranteza, dar să-ți moară primarii de foame bugetară în teritoriu și tu, președinte care ai rupt autostrada în două să fii șef la partid, să ne transmiți că nu sunt bani pentru nu știu care muzeu bucureștean, e de la colțul vesel !
Cu această caraghioasă, meschină opinie scrisă, vrea domnul Știrbul să-și câștige credibilitatea și respectul liberalilor din organizație. Vorbesc despre cei consacrați, nu făcuți…
E drept și că, odată cu pierderea proptelelor nostalgiile apasă mai greu și pretențiile se duc și ele,dracu…Când îți pică propteaua , după ce ți-a picat mucul, în politică deducând ,e nasol ! Nu-ți mai arde de primarii fideli doctrinei , câți au mai rămas din ei, nici de turma din jurul tău, ești trist și din banca fundă a Parlamentului nu-ți stă mintea decât la viitor. Unul incert, schimbător, bântuit de umbrele trecutului, mai vii ca niciodată. Dacă ai noroc, cum ai avut până acum ,te mai poți alege cu câte ceva ,după ce se strânge masa. Așa că, ești în circumstanțe…Crezi tu… Ce primari, ce organizație, ce cale, ce viață,ce întorsătură tâmpită, ce ghinion !
Se poate, domn-ministru ?! Lăutărește, fără instrument ?! Încercați și respirați…Că de gândit…o fac alții ! Nu e greu ! Prelegeți, alegeți, impuneți, dovediți sau, îndoiți(vă ) ! Alegerea vă aparține ! Și dacă nu mai puteți, delegați-vă atribuțiile. Aveți destui odihniți pe lângă excelența-voastră !









































































