După Rotea,băgător de seamă la cabinetul ministrului delegat cu bugetul, Delano Chirimbu, de la spălătoria auto,proprietate personală, la Agenția Națională de Investiții, Cotoșman de la Curtea de Conturi,la Garda de Mediu și alți inteligenți contemporani cu potențații politici ai erei noastre, i-a sunat ceasul și lui Adi Goga!
Însuși șeful cu atribuții în controlatul banului public din instituțiile bugetare ale Oltului puternic!
Câteva zile și, pe mâna lui Toma, senatorul bine înfipt în interesul național, Adi Goga va fi la rându-i avansat! Fix lângă nenea Nicu Văcăroiu, prietenul senatorului promulgator de progres, la cea mai înaltă Curte de Conturi a țării.
Avansarea are la bază, întâi și întâi, cearta dintre senatorul Toma și un alt trimis al său la București, fost coleg cu Adi Goga, care i-a luat și locul de șef la CC Olt, Ioan Anton! Se aude și se știe că ruptura dintre Toma și Anton este atât de mare, încât acesta din urmă nici măcar nu-i mai răspunde primului la telefon. Drept pentru care, în numele interesului național,care întotdeauna a primat(sic!)în interesele senatorului Ion Toma, Adi Goga va fi,la rândul lui,răsplătit pentru merite deosebite în …bla,bla,știți voi ce și cum! Avansările pe linie de partid continuă…
Conform principiului, ”am cu ce, bă…”!









































































